Ieşenii ar putea avea interzis la petarde. Anunţul făcut de primarul Mihai Chirica

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O persoană aprinde trei petarde. Sursa foto: observatorulbv.ro

Comercializarea şi utilizarea petardelor ar putea fi interzisă în municipiul Iaşi, la iniţiativa primarului Mihai Chirica. Edilul vorbeşte despre amenzi în valoare de 2.500 lei pentru cei care vor mai comercializa asemenea produse.

Numărul mare de copii răniţi în urma utilizării petardelor reprezintă principalul motiv pentru care aceste produse ar putea fi interzise pe raza municipiului Iaşi. În prima postare publică din acest an, primarul Mihai Chirica susţine că a fost marcat de faptul că numeroşi copii s-au rănit în urma utilizării petardelor, motiv pentru ca va iniţia o măsură care va reduce definitiv riscul unor astfel de incidente: interzicerea folosirii petardelor în oraş. 

„Am constatat apariţia unui număr exagerat de cazuri de rănire gravă şi foarte gravă din cauza utilizării excesive a petardelor şi artificiilor de către copii. Sigur, toţi am fost copii şi ne-am simţit tentaţi să folosim la sărbătorile de iarna petarde şi artificii, dar cred că ochii şi mâinile unui copil sunt infinit mai importante decât simpla distracţie pe care o oferă utilizarea petardelor”, se arată în postarea primarului Mihai Chirica. 

Edilul le cere părerea ieşenilor şi se gândeşte să facă un proiect pe care să-l dezbată public. „Voi propune în dezbatere publică, pentru acest an, un proiect de hotărâre a Consiliului Local Iaşi care va avea în vedere interzicerea utilizării de petarde pe raza municipiului Iaşi. Începem cu utilizarea petardelor pentru că s-au dovedit a fi cele mai riscante, şi nu doar pentru copii. De asemenea vom prevedea sancţiuni foarte drastice mergând până la nivelul maxim al amenzii (2500 lei) pentru cei care le comercializează şi, desigur, alte măsuri pentru utilizatori, funcţie de vârsta acestora”, a mai spus primarul Iaşiului. 

În stare gravă la spital, după utilizarea petardelor

În ultimele gărzi, şase persoane din mai multe judeţe din Moldova au ajuns în stare gravă la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi din cauza exploziilor petardelor. Cei mai mulţi dintre ei îşi vor pierde vederea din cauza materialului explozibil care le-a venit în ochi.

„Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din judeţul Vaslui, a fost adus la spital cu o contuzie forte ochi drept în urma unei explozii de petardă. Pacientul a fost internat la Secţia de Oftalmologie pentru tratament de specialitate. Tot în ultima gardă, un tânăr în vârstă de 16 ani, din Roman, a fost adus cu ambulanţa după ce o petardă i-a explodat în ochiul stâng. Un alt caz grav a fost adus pe data de 1 ianuarie, un pacient în vârstă de 66 de ani, din Iaşi, cu o arsură prin explozie petarda de grad II la nivelul coapsei drepte”, a declarat prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, şef UPU-SMURD.

De asemenea, alţi doi bărbaţi, cu vârste de 48, respectiv 34 de ani, au suferit traumatisme prin explozie petardă la nivelul mâinilor, cu mai multe arsuri la degete. 

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete