Ieşeni condamnaţi pentru că au încercat să mituiască un poliţist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru membri ai familiei au primit pedepse cuprinse între doi ani şi şase luni şi trei ani de închisoare, iar unul a scăpat cu amendă administrativă. Decizia nu este definitivă.

Feraru Bobi a fost condamnat ieri de magistraţii Tribunalului Iaşi la doi ani şi şase luni închisoare cu executare pentru că a condus un autoturism fără a avea permis şi a fost achitat pentru dare de mită.  Dorina Feraru a fost achitată pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă şi a scăpat doar cu o amendă administrativă de 1.000 de lei. Petruţa Feraru, Diagrama Neculau şi Neculae Todiriu au fost condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru dare de mită.

Potrivit procurorilor, patru rude au încercat să-l scape pe Bobi Feraru de un nou dosar penal. În martie 2009 bărbatul a fost prins conducând un autoturism fără permis. A doua zi la ora 12.00 Feraru însoţit de mama lui s-ar fi prezentat la Postul de Poliţie din Trifeşti  şi i-ar fi spus agentului Mihai Munteanu că îi dau 1.000 de lei ca să îl scape de dosarul penal.

Poliţistul i-a chemat în altă zi, iar Dorina Feraru i-ar fi promis soţiei acestuia nişte bikini. Potrivit rechizitoriului, pe 28 martie la Poliţie au venit soţia lui Bobi, sora şi unchiul acestuia.

În momentul în care rudele i-au oferit agentului bunuri în valoare de 1.800 de lei, printre care şi un lănţişor de aur, cinci monstre de parfumuri, 20 de perechi de ciorapi, un sutien, un trening şi o pereche de bikini, au intrat anchetatorii.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €