Ieşean, martor la accidentul din Ungaria: „Am încercat să scoatem victimele pe geamurile de la microbuze“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre pasagerii autocarului implicat dimineaţă în gravul accident din localitatea Berettyoujfalu din Ungaria, soldat cu un mort şi mai mulţi răniţi, a povestit pentru Adevărul de Seară clipele de coşmar prin care a trecut.

Citeşte şi: Opt români au fost răniți ușor și o femeie grav, în accidentul de astăzi din Ungaria UPDATE

Microbuzele implicate în accidentul din Ungaria nu figurează cu licență de transport internațional

Ieşeanul Petrică Găină, administratorul firmei din Paşcani care deţine autocarul implicat în accidentul de astăzi dimineaţă, pe un drum naţional din Ungaria, la aproximativ 30 de kilometri de Vama Borş, a fost şi pasager, alături de alte 19 persoane care se întorceau din Italia, în ţară, pentru a-şi petrece vacanţa alături de familie. Autocarul a fost lovit în remorca din spate, la interval de câteva secunde, de două microbuze.

„Au apărut deodată. Noi eram opriţi în trafic, într-o coloană, cu frâna de mână trasă. Unul a venit din spate pe partea dreaptă, iar al doilea pe partea stângă a remorcii de la autocar. A fost îngrozitor, iar impactul a fost foarte puternic", povesteşte administratorul. Acesta mai spune că la volanul maşinii sale se afla un şofer în vârstă de 40 de ani cu o vastă experienţă în conducerea pe drumuri europene.

Din fericire, toţi călătorii autocarului au scăpat nevătămaţi şi chiar au găsit puterea de a-i ajuta pe ocupanţii celor două microbuze. „Am intrat pe geamurile microbuzelor şi am încercat să-i ajutăm cum am putut", povesteşte ieşeanul. Acesta spune că la momentul în care a plecat cu autocarul implicat în accident spre Paşcani, patru dintre ocupanţii microbuzelor puteau sta pe picioarele lor, alţi zeci erau grav răniţi iar unul decedase.

„Vă spun sincer, nu am mai păţit aşa ceva. De fiecare dată când vedeam pe şosea maşini care circulau cu viteză, trăgeam cât mai mult dreapta", a mai spus ieşeanul.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică