Iaşi: (UPDATE) Medicii din echipa de resuscitare, muşcaţi de câinii unui pacient

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: (UPDATE) Medicii din echipa de resuscitare, muşcaţi de câinii unui pacient

Echipa de resuscitare de la Spitalul de Urgenţe a fost muşcată de câinii unui pacient pe care l-au salvat.

„Am fost anunţaţi că un bărbat de 40 de ani a fost înjunghiat. Când s-a aflat că acesta locuieşte la numai 300 de metri de Spital, am mobilizat echipa şi am mers acolo. Problema a fost că în curtea pacientului erau mai mulţi câini agresivi, care au reuşit să muşte pe câţiva dintre cei care eram la intervenţie“, a declarat Tudor Ciuhodaru, purtător de cuvânt Spitalul de Urgenţe Iaşi.

El a precizat faptul că patrupedele au reuşit să intre în locuinţă în timpul în care cadrele medicale dădeau primul ajutor. „Unul dintre asistenţi s-a trezit cu un câine în spate şi l-a alungat cu piciorul. Eu am scăpat pentru că am fost păzit de brancardieri în timp ce asistam pacientul. În final, doi din echipa cu care am intervenit au fost muşcaţi de câinii bărbatului înjunghiat“, a mai precizat Ciuhodaru.

Pacientul, înjunghiat în torace, a primit îngrijiri medicale la domiciu după care a fost transportat la spital.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?