Iaşi: PORTRET/ Diana David: „Când mi-e greu mă refugiez în muzică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eleva apasă clapele pianului de pe vremea când avea doar cinci ani. Începând din clasa întâi a participat la peste 50 de competiţii la care a ieşit pe primele locuri.

Diana David, eleva în vârstă de 16 ani, a învăţat să cânte la pian de pe vremea când avea doar cinci ani. Cel care a susţinut-o în permanenţă a fost bunicul ei, care la rândul său este pasionat de pian.

„Toate rudele mele din partea tatălui ştiu să cânte la pian şi bunicul meu a vrut ca şi eu să învăţ. Îmi place foarte mult, am pian acasă şi ori de câte ori am câte o perioadă mai grea mă refugiez în muzică“, mărturiseşte Diana. Tânăra munceşte pe brânci pentru că este de părere că talentul trebuie acompaniat şi de exerciţiu pentru a da roade. Aşa se face că săptămânal eleva face câte două ore de pregătire la pian cu profesoara Adina Marcu. Până în prezent, a participat la peste 50 de concursuri care au plasat-o pe primele locuri.

„Am luat la majoritatea concursurilor premiile I şi II. Cea mai de suflet diplomă pe care am obţinut-o este cea de la «Micul virtuoz» care s-a desfăşurat anul trecut la Bucureşti şi unde am obţinut primul loc“, spune tânăra. Diana s-a pregătit şi în străinătate pentru pian. Ea a participat în ultimele două veri la o tabără în Ungaria care se intitulează „Crescendo“.

„A fost foarte interesant şi foarte util pentru că vin profesori din mai multe ţări de la care înveţi extraordinar de multe lucruri“, spune Diana. Tânăra susţine că pianul o ajută să treacă şi peste momentele mai puţin frumoase. „Mai am unele moment în care nu am chef de nimic, dar atunci interpretez piesa mea preferată, «Nocturnă în Do Diez Minor» de Frédéric Chopin şi-mi revin. Nu mi s-a întâmplat niciodată să cânt şi să nu-mi revin“, spune Diana.

Olimpică la română, fizică şi geografie

Pianul nu este singurul punct forte al tinerei. Diana a participat la mai multe olimpiade. „În clasele a VI-a şi a VIII-a am obţinut menţiune la Olimpiada Naţională de Română, iar anul trecut am luat premiul II la Olimpiada Judeţeană de Fizică. Anul acesta voi participa pentru prima dată la Olimpiada de Geografie“, enumeră Diana.

Profil
Născută:
24 februarie 1995, Iaşi.
Studii: Este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi“ Iaşi.
Familie: Este singură la părinţi.

Întrebări şi răspunsuri
De ce este nevoie pentru a fi un bun pianist?
Trebuie tehnică şi mult exerciţiu. Pentru ca o piesă să fie interpretată bine trebuie să fie expresivă. 
Intenţionezi să faci carieră din pian?
M-am gândit foarte serios să urmez Conservatorul în paralel cu Medicina. Visul meu este să fac chirurgie în străinătate. În plus, părinţii mei nu doresc să fac o profesie din asta, ci doar să rămână la stadiul de pasiune.

Ce-i place
„Ador să călătoresc, îndeosebi la munte. De asemenea, îmi place foarte mult filmul «Pianistul», pe care l-am văzut de cel puţin cinci ori“, spune Diana.

Ce nu-i place
„Nu suport ipocrizia de niciun fel“, spune eleva.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani