Iaşi: Maidanezii: adevăr şi provocare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul de Seară“ vă invită la o dezbatere pe tema câinilor fără stăpân din oraş. Campania îşi propune să aducă în prim plan soluţiile pentru ca patrupedele să nu mai populeze străzile oraşului.

Ieşenii au protestat împotriva eutanasierii câinilor (VIDEO)

Rezolvarea problemei câinilor comunitari este tărăgănată la Iaşi de ani de zile. În timp ce autorităţile susţin că ţin situaţia sub control, dar amână cu anii finalizarea adăpostului de la Tomeşti, asociaţiile pentru protecţia animalelor spun că rezolvarea trebuie să vină din partea populaţiei, care trebuie să fie mai responsabilă şi să se implice în sterilizarea câinilor vagabonzi.

La Iaşi: "Câinii comunitari care trec prin padoc se întorc în stradă"

„La Iaşi ţinem situaţia sub control în totalitate. Sterilizăm pe lună 500-600 de câini, iar acum pe stradă mai sunt aproape 4.000 de maidanezi. Mulţi câini sunt pe proprietăţi private, unde noi nu putem interveni“, a spus Ion Apostol, directorul Salubris. Acesta crede că soluţia pentru a reduce numărul de maidanezi este construirea padocului de la Tomeşti, care ar avea exact 4.000 de locuri. Realitatea este că din 2009, investiţia Primăriei de 3,2 milioane de lei este departe de a fi finalizată.

Iaşiul, oraş „importator“ de câini vagabonzi

Asociaţiile pentru protecţia animalelor propun ca soluţie un control asupra abandonului, adopţii responsabile şi sterilizarea maidanezilor.

Iaşi: "Spor" pe bani publici: lucrările la noul padoc începute pe un alt teren

„Dacă s-ar construi un padoc de 10.000 de locuri tot nu s-ar rezolva problema. Comunitatea are pretenţii şi s-a învăţat puturoasă. Noi trebuie să responsabilizăm populaţia şi să oprim invazia câinilor“, a spus Cătălina Cijevschi, din cadrul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor „Sf. Mucenic Tiron“.

În tot acest timp, edilii cheltuie în fiecare lună sume considerabile pentru a ţine situaţia sub control. Mai mult, Primăria a pus poliţiştii locali pe urmele maidanezilor.

Aceştia au primit dispoziţie să stea la intrările în municipiu şi să identifice maşinile care aduc câini în oraş. „Poliţia Locală şi Salubrisul se plâng că sunt foarte mulţi câini aduşi din comunităţile învecinate. Am dispus ca Poliţia Locală să urmărească intrările în oraş. Oamenii vin în oraş şi debarcă câinii, îi aduc ca la piaţă“, a spus primarul Gheorghe Nichita.

Ajutor de la americani

În timp ce alte oraşe din ţară, precum Oradea sau Timişoară, exportă maidanezi în ţările europene, Iaşiul este un oraş „importator“ de câini. Mai mult, asociaţia din Statele Unite ale Americii „Romania Animal Rescue“ are mai multe acţiuni pentru sterilizarea gratuită a câinilor la un cabinet de pe bulevardul Socola, care va fi deschis după Paşte.

Implică-te în dezbaterea despre câini!
Trimiteţi materiale foto şi video cu maidanezii din cartiere pe moldova@adevarul.ro. Transmiteţi mesajele, păţaniile cu câinii de pe străzi şi propuneţi o soluţie pentru a scăpa Iaşiul de animalele fără stăpân.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”