Iasi: Florin Onică practică în folk „exerciţii de dezobişnuire“

Artistul a compus muzica a peste 400 de piese, iar împreună cu membrii formaţiei Nu Acum a luat toate premiile la festivalurile de gen.

Până în clasa a VIII-a, Florin Onică a fost cel mai bun elev din şcoală la pictură. Participa la expoziţii, unde lua mereu premiul I. Din cauza situaţiei materiale nu a putut urma însă un liceu de artă, ceea ce l-a făcut să renunţe definitiv la desen. „Nu voiam să pictez ca amator. A fost o dragoste foarte mare, mai puternică decât cea pe care o am pentru muzică“, îşi aminteşte artistul.

De chitară s-a apucat din întâmplare, după 20 de ani. „Am cumpărat una ieftină, de la un prieten, pe care am ţinut-o ca obiect decorativ o vreme“, adaugă folkistul. Dar în 1998 punea bazele primei formule a trupei Nu Acum. În acelaşi an a mers şi la primul festival. Între timp, a participat la 22 de concursuri naţionale de folk şi de la toate s-a întors cu premii importante. În plus, au susţinut mai multe recitaluri prin ţară sau spectacole locale, au fost frecvent la emisiuni televizate sau radio. Florin Onică chiar a colaborat o vreme cu Radio Iaşi.

În afara trupei, artistul are şi o activitate muzicală individuală. A compus muzica pentru peste 400 de piese. În plus, în ultimii doi ani a refuzat să mai pună pe muzică poeziile altora, scriind el însuşi aproximativ 100 de texte.

Cum vede publicul ideal

Cu pregătire filosofică şi calităţi pedagogice, Florin gândeşte de ceva vreme ideea albumului-concept „Exerciţii de dezobişnuire“. E o punere în practică a felului personal de a înţelege muzica. Într-o piesă, primează fie textul, fie linia melodică. El mizează pe egalitate. De unde rezultă o „densitate“ a compoziţiei. „Publicul ideal este însă cel care nu are aşteptări, care vine la spectacol gol“, crede profesorul.

El vrea să-şi salveze muzica de rutina pe care-o introduce refrenul. A oferi altceva, noutatea, i se pare esenţial. „Exerciţiile de dezobişnuire constau în piese în care nu se repetă textul şi linia melodică. Iar publicul trebuie dezvăţat de aşteptările sale“, adaugă artistul.

Folkul s-a reînnoit

Şi „exerciţiile“ sale pot reuşi. „Folkul clasic e o muzică directă şi simplă, poate fi considerat o formă comodă de exprimare, un amatorism la nivel muzical. Dar, generaţiile tinere îi modifică imaginea, discursul muzical a devenit mai complex, apar deschideri spre jazz, blues, rock“, crede Florin.

La reînnoire a contribuit şi grupul „Gaşcademia de folk“, din care fac parte Ovidiu Mihăilescu, Marius Matache şi Daniel Iancu, cei care adaugă o latură parodică genului. Nu Acum contribuie şi ea la schimbare, specificul muzical al trupei fiind un folk-rock cu influenţe jazz şi blues.

Pe lângă muzică, Florin Onică este profesor de ştiinţe sociale la un liceu din Negreşti. Aici, coordonează şi un cerc de cinematografie, altul de filosofie şi lectură, altul de pantomimă şi, poate cel mai important, în privinţa rezultatelor cel puţin, este cercul de chitară,  din care a făcut parte şi Alexandra Andrei.

Profil

Născut: 23 martie 1977, Negreşti, judeţul Vaslui.
Studii: Doctorand în Filosofia Culturii al Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi.
Familie: Necăsătorit.

Întrebări şi răspunsuri

La ce proiect lucraţi?
Marele proiect de anul acesta, care trebuie neapărat să se împlinească, este înregistrarea primului album al formaţiei Nu Acum. Ironia numelui poate, dar n-am putut scoate unul în cei 11 ani de activitate! Dar în vara asta facem înregistrările şi tatonăm terenul pentru găsirea unei case de producţie. Cred că albumul se va chema „Acum“, ca să fie un fel de închidere a cercului.

Cum se împacă profesorul de filosofie cu folkistul?
Destul de bine, am reuşit până acum să-mi fac şi profesia cu pasiune, dar şi pasiunea profesionist.

Ce-i place
Artistului îi plac fotografia şi filmele de artă. Are o slăbiciune aparte pentru filosofia ştiinţei. Se autonumeşte „pet-maniac“. Îi place nu doar să îngrijească animalele, dar are o adevărată obsesie să le observe. Iubeşte muzica, jazz, rock, clasică şi tradiţională, din spaţiul asiatic
cu deosebire.

Ce nu-i place
Pe folkist îl deranjează lipsa de caracter, superficialitatea şi neglijenţa unor oameni cu privire la propriile lor calităţi. Nu-i plac textele slabe, în orice gen ar fi ele, şi nu iubeşte soarele.