Iaşi: Edilul Iaşiului a dat mâna cu Securitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Edilul Iaşiului a dat mâna cu Securitatea

Gheorghe Nichita apare în scriptele CNSAS ca semnatar al unui angajament de informator în perioada 1978-1983. Conform unei adeverinţe, primarul ieşean a fost recrutat în tinereţe pentru supravegherea studenţilor români de la Facultatea de Hidrotehnică din Bucureşti.

Edilul Iaşiului, Gheorghe Nichita, a semnat în 1978 un angajament de colaborare cu fosta Securitate. Informaţia a fost dată publicităţii printr-o adeverinţă emisă în urmă cu câteva zile de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). Verdictul CNSAS a venit ca urmare a unei sesizări depuse în mai 2008.

„Domnul Nichita Gheorghe este titular al dosarului fond reţea nr. R 1688. Domnia sa a fost recrutat pentru «supravegherea informativă a studenţilor români din anul 2 de la Facultatea de Hidrotehnică». A semnat Angajament preluând numele conspirativ de colaborator «Mihai»“, se arată în adeverinţa CNSAS.

Edilul ieşean susţine că nu a ascuns niciodată public intenţia din tinereţe de a se angaja la Securitate, dar declară, în acelaşi timp, că nu a fost informator.

„Nu mai ştiam ce semnez“

„Mi-am depus dosarul pentru ofiţeri de Securitate. Mi s-a spus că s-ar putea să nu mă accepte din cauza familiei mele. În anul doi de facultate am fost întrebat dacă nu vreau un post la Securitate. Am semnat, dar nu mai ştiam ce semnez, că e angajament. Abia ulterior am aflat că sunt în producţie“, se apără primarul Iaşiului. 

Conform adeverinţei CNSAS, „domnul Nichita Gheorghe «a semnalat unele aspecte privind (…) preocupările studenţilor C. C., Z. A. şi M. J., aspecte consemnate în scris»“.

În ciuda precizărilor CNSAS, Nichita neagă totuşi că ar fi dat note informative în scris. Acesta spune că în timpul studenţiei din Bucureşti a fost şef pentru o perioadă al cantinei Institutului Hidrotehnic, poziţie în care intra în legătură cu studenţii străini.

„Mă întrebau despre studenţii străini, în sensul «ce mai face ăla, cu ce se ocupă?». Eu le spuneam despre toţi că sunt băieţi buni. N-am dat nimic scris”, susţine Nichita.

Adeverinţa mai atestă, în final, că „domnului Nichita Gheorghe nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securităţii”.

„Nu a reuşit să se facă prea util“

Potrivit documentului, Nichita a rămas în structurile Securităţii până în 1983, dar „a fost abandonat pentru că informativ nu a reuşit să se facă prea util. A fost reinstruit de ofiţer, dar se pare că nu prea are calităţi informative, deoarece posibilităţi are“, se arată în înscrisul citat de CNSAS.

Mai multe pentru tine:
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită