Iaşi: Contrabandă masivă cu ţigări de peste Prut (VIDEO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece suspecţi de contrabandă cu ţigări din Republica Moldova au fost reţinuţi marţi seară de procurori. Şase dintre ei au fost duşi miercuri cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Iaşi.

Membrii reţelei, spun oamenii legii, au reuşit în numai trei zile să introducă în ţară peste 150.000 de pachete de ţigări „Kiss" şi „Plugaru", fără să achite vreo taxă. Prejudiciul estimat de oamenii legii este de circa 1 milion de lei.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Iaşi, împreună cu Poliţia de Frontieră Iaşi, au supravegheat activitatea reţelei în perioada 15 iulie - 19 iulie, când s-au făcut transporturile.

Localnicii, „depozite provizorii“

Anchetatorii spun că „afacerea" cu ţigări de contrabandă era foarte bine pusă la punct. Existau patru lideri care ţineau legătura cu furnizorii de peste Prut, ajutaţi de persoane care preluau ţigările pentru a le distribui.

Procurorii susţin că suspecţii racolau şi persoane cu o situaţie financiară precară, în special localnici de pe malul românesc al râului Prut, pe care le convingeau să „găzduiască" la ele ţigările trimise de pe malul moldovenesc, contra a diferite sume de bani. „Membrii reţelei au profitat şi de faptul că fâşia era greu de supravegheat din cauza inundaţiilor. Pentru trecerea ţigărilor peste Prut foloseau o barcă pneumatică cu un motor silenţios. Liderii ţineau legătura cu cei care furnizau ţigările din republica Moldova, pe care le plăteau în avans“, a spus procurorul Iulia Diaconu, şeful DIICOT Iaşi. Apoi, în ziua şi ora stabilită avea loc transportul.

Imagini de la acţiunea Poliţiei de Frontieră Iaşi:

În timpul descinderilor, poliţiştii au descoperit şi un depozit în care suspecţii aveau marfa de contrabandă.

Cele şase persoane duse cu propunere de arestare preventivă sunt suspectate de iniţierea unui grup infracţional, contrabandă, precum şi de deţinere în afara antrepozitului fiscal şi comercializarea produselor accizabile supuse marcării.

În urma percheziţiilor domiciliare, oamenii legii au confiscat 75.000 de pachete de ţigări, trei autovehicule precum şi aproximativ 69.000 de lei şi 20.000 de euro.

În paralel, marţi, procurorii băcăuani au reţinut aseară şapte persoane suspectate că fac parte din aceeaşi reţea de contrabandă cu ţigări.

Citiţi şi: Bacău: Rețea de contrabandiști reținută de procurori

Iaşi: Bucureşteanul arestat pentru contrabandă cu ţigări a fost pus în libertate (VIDEO)

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026