Iaşi: Căruţaş judecat pentru moartea a două persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat din comuna Costuleni a fost trimis în judecată de procurori ccare îl acuză că din vina lui au murit două persoane iar alte două au suferit răni grave.

Viorel Ionescu (57 de ani) este acuzat că pe 9 octombrie 2008, la ora 6.00, a ieşit cu căruţa pe şoseaua din comuna Schitu Duca, fără ca atelajul să fie semnalizat corespunzător în ciuda vizibilităţii reduse.


În localitatea Poiana, Costică Irimia, care conducea o Dacie, l-a observat foarte târziu pe căruţaş şi pentru a evita accidentul, a tras puternic stânga de volan. Din nefericire, de pe contrasens venea un maxi-taxi. În urma impactului, atât şoferul, cât şi soţia acestuia au decedat, iar alţi doi pasageri din Dacie, luaţi de bărbat la ocazie, au suferit răni grave.

În timpul anchetei, căruţaşul şi-a recunoscut greşeala, iar oamenii legii au reţinut culpa comună, atât a săteanului, cât şi a şoferului Daciei care conducea cu 70 de kilometri la oră în localitate.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată