Iaşi: Aşteaptă de 18 ani o bucată din pădurea Ciric (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mircea Verusi (95 de ani) încearcă să intre în posesia unui teren luat de Primăria Iaşi. În timp ce funcţionarii din Palatul Roznovanu spun că nu-i pot da pădurea pentru că este inclusă în proiectul de modernizare a Ciricului, edilii susţin că nu au găsit teren la schimb.

Şefii din Primărie defrişează o parte din pădurea de la Ciric

18 ani de cereri, procese, negocieri şi cozi la birourile Primăriei pentru Mircea Verusi. A revendicat în 1991 o suprafaţă de 5,5 hectare din pădurea Ciric. A obţinut prima hotărâre favorabilă doi ani mai târziu, apoi o altă  decizie a Curţii de Apel Iaşi în noiembrie 2006 prin care a obligat comisia municipală de fond funciar să-l pună în posesie şi să-i elibereze titlul de proprietate.

Plaje şi terenuri de sportîn zona de agrement Ciric

Negocieri eşuatepentru terenuri la schimb

Deşi decizia instanţei este definitivă şi irevocabilă, Primăria a refuzat punerea în posesie motivând că pădurea revendicată se suprapune cu titlul ei de proprietate şi i-a propus un alt amplasament.

Practic, Primăria este proprietar pe 387 de hectare de teren la Ciric încă din 2007, însă titlul a fost emis pentru o suprafaţă de teren în litigiu, fiind revendicată în parte de Verusi. „De atâţia ani mă chinui să intru în posesia pământului, iar Primăria în nici doi ani obţine aproape 400 de hectare de teren“, a spus Mircea Verusi.

În februarie 2011, bărbatul a cerut nulitatea parţială a titlului de proprietate deţinut de Primărie. Decorat cu Ordinul „Coroana României“, fostul avocat Mircea Verusi încă nu a primit o propunere valabilă de amplasament la schimb de la Primărie, chiar dacă este chemat periodic la negocieri, ultima dată fiind acum două zile.

Citeşte şi:

„Sper să nu închid ochii până iau banii“

„Primăria dă din colţ în colţ. Nimeni nu ştie nimic. Vom face o expertiză până pe 16 mai pentru a vedea dacă se suprapune cu terenul Primăriei. Ar trebui să găsească o soluţie mai rapidă“, a spus avocatul Toni Baltag.

Apărătorul lui Mircea Verusi susţine că angajaţii Primăriei i-au spus că terenul revendicat de clientul lui face parte din pădurea de 22 de hectare, pe care va fi implementat proiectul european de modernizare a Ciricului, în valoare de 12 milioane de euro.

„Avem în derulare un proiect şi nu putem să vă dăm terenul. Asta ne-au spus funcţionarii din Primărie când am întrebat de ce nu ne pun în posesie“, a mai spus Baltag.

În schimb, Primăria afirmă că terenul lui Verusi este la o distanţă de 300 de metri faţă de cel inclus în proiect. „Există un litigiu pentru acel teren. De doi ani suntem în discuţii cu Ocolul Silvic să găsească alt amplasament“, a spus Denisa Ionaşcu, secretarul Consiliului Local.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort