Iaşi: „Am intuit că este vorba despre şpagă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Norina Forna a venit la instanţă însoţită de avocatul Gheorghe Şuhan

Norina Forna a fost audiată ieri timp de patru ore de magistraţii Curţii de Apel Iaşi în dosarul „mită la prefect". Procesul în care este judecat prefectul suspendat Radu Prisăcaru, pentru că i-ar fi cerut ieşencei trei hectare de teren mită, s-ar putea întoarce la Curtea Constituţională după ce avocaţii au invocat o nouă excepţie

Norina Forna, decanul Facultăţii de Stomatologie din Iaşi, a povestit judecătorilor Curţii de Apel Iaşi, cum s-au petrecut evenimentele din 2006, care au culminat cu arestarea pentru o lună a prefectului de Iaşi. Moştenitoarea unei suprafeţe de 16 hectare de teren în comuna Rediu, susţine că în luna iulie a aflat că Comisia Judeţeană de Fond Funciar a validat punerea sa în posesie, dar că ar fi probleme cu trei hectare. „Eram plecaţi din ţară, dar soţul meu a fost înştiinţat de avocatul nostru, Toni Baltag, că ar fi probleme cu trei hectare şi că trebuie să le rezolvăm într-un fel sau altul. Ulterior am discutat cu soţul meu şi am intuit că este vorba despre şpagă", a declarat Norina Forna.

Decanul a povestit că pe 17 august soţul său s-a întâlnit cu prefectul, care i-ar fi arătat trei degete şi atunci l-a şi înregistrat. „A repetat gestul care l-a văzut, gest ce dădea să se înţeleagă că e vorba despre trei hectare, prin indicarea a trei degete de la mână. Atunci am hotărât cu soţul meu să facem plângere", a explicat decanul. Aceasta a mai avut şi ea o întrevedere ulterioară cu Radu Prisăcaru însă spune că acesta nu i-a cerut niciodată în mod expres mită. 

Mi-a spus că mă va ajuta. Mi-a vorbit de Maftei (n.r. om de afacer- judecat în acelaşi dosar), care este un om serios şi îşi va da  tot concursul pentru a-mi rezolva problema", a spus decanul. Ulterior aceasta a explicat că s-a dus la Cabinetul Notarial Ioana Beldeanu şi a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare cu omul de afaceri Cristian Maftei pentru trei hectare de teren. „Nu aş fi făcut acest act dacă acţiunea nu era monitorizată de procurori", a spus decanul.

În schimb avocaţii apărării susţin că Norina Forna s-a contrazis în declaraţii. „Au existat contradicţii majore între ceea ce a declarat doamna Norina Forna în faţa organelor de urmărire penală în anul 2006, ceea ce apare pe interceptări şi ceea ce a declarat în faţa instanţei de judecată", a declarat Sandra Grădinaru, avocata lui Radu Prisăcaru.

Dosarul prefectului ar putea ajunge din nou la Curtea Constituţională după ce la termenul de ieri avocaţii au invocat o nouă excepţie. Aceştia au motivat că un articol al Codului de Procedură Penală încalcă dreptul la viaţă privată deoarece permite ca unele persoane să fie interceptate înainte să fie începută urmărirea penală împotriva lor sau înainte ca acestea să comită o infracţiune. Magistraţii Curţii de Apel Iaşi urmează să decidă astăzi dacă vor admite sau nu excepţia apărătorilor.

La sfârşitul lunii august 2006, prefectul Radu Prisăcaru a fost arestat de DNA pentru că ar fi cerut trei hectare de teren din cele 16 pe care urma să le primească Norina Forna. Alături de el au fost ridicaţi şi şeful ADS, Flavius Ioniţă, omul de afaceri Cristian Maftei şi avocatul Toni Baltag. Cei patru au fost arestaţi o lună, iar la sfârşitul anului 2006 au fost trimişi în judecată sub acuzaţia de luare de mită şi complicitate la luare de mita.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €