Iaşi: Accident auto spectaculos pe pasarela Alexandru cel Bun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Accident auto spectaculos pe pasarela Alexandru cel Bun

Un conducător auto neatent a provocat o coliziune care a ştrangulat traficul pe pod timp de mai bine de o oră.

Un autoturism Audi A6 a intrat în spatele unei utilitare Ford la mijlocul podului care face legatura între cartierul Alexandru cel Bun si rondul de la Podu de Piatra. În urma coliziunii, autoutilitara a fost învârtita în unghi de 90 de grade, oprindu-se cu rotile din fata în bordura, perpendicular cu marginea drumului.

Niciunul dintre cei doi soferi nu a fost ranit. Cel mai probabil, ciocnirea s-a produs din vina conducatorului autoturismului Audi A6, care nu a respectat distanta regulamentara.

Accidentul a avut loc astazi, în jurul 18.00, chiar în momentul în care în oras a început sa ploua torential, iar circulatia a fost blocata pe doua din cele trei benzi pe sensul de mers timp de mai bine de o ora.

Mai multe pentru tine:
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Mihaela Rădulescu, prima apariție în România, la un eveniment unde ar fi trebuit să participe Felix Baumgartner
Scene halucinante la US Open. Un milionar i-a smuls unui băiețel șapca dăruită de un jucător de tenis. Cum l-au demascat internauții
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Mara Bănică a slăbit 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a urmat: „Nu mai eram ce trebuie” Vedeta, confesiuni din emisiune: „Oamenii nu s-au așteptat”