Iarna se lasă aşteptată. Când vom avea prima ninsoare la Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto ninsoare

Spre deosebire de anul trecut, când primii fulgi de nea au căzut la Iaşi la finele lunii neoiembrie, anul acesta iarna se lasă încă aşteptată.

Specialiştii sunt de părere că ieşenii se vor bucura de prima ninsoare cam la mijlocul lunii decembrie şi că până atunci vom avea parte în continuarea de o vreme tomnatică.

Vezi aici în ce zi a nins pentru prima dată anul trecut

Constantin Drăcşineanu, directorul Centrului Regional Meteo "Moldova" ne-a precizat că în acest weekend temperaturile vor mai creşte uşor, mercurul din termometre putând ajunge şi la 10-11 grade Celsius în zilele de sâmbătă şi duminică.

„La începutul săptămânii viitoare vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, care ar putea să se transforme în ninsoare izolat, în anumite zone mai înalte din Moldova. Nu şi în zona Iaşiului, însă", a spus Drăcşineanu.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil