Hoţia coordonată de la 9.000 de kilometri distanţă. Cazul ireal al românilor victime ale unor escroci tocmai din Haiti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de carduri au fost clonate

Doi bărbaţi din Republica Moldova au fost condamnaţi la Iaşi pentru infracţiuni informatice după ce au reuşit să copieze ilegal datele a peste 800 de carduri bancare.

Nicolai Scurtu a fost condamnat la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, în timp ce ajutorul său, Vladimir Nistor a scăpat cu 6 luni de închisoare cu suspendare. Cei doi au comis faptele în primăvara anului trecut, atunci când au venit la Iaşi şi au montat un dispozitiv de skimming, dar şi o cameră video minusculă, pe două bancomate.  

Potrivit motivării instanţei, pe 30 martie 2018 Scurtu a intrat în ţara noastră prin Albiţa. Acolo, basarabeanul a găsit o maşină Renault Scenic, despre care a spus că i-a fost lăsată de persoane necunoscute. Scurtu a venit la Iaşi, unde s-a cazat la o pensiune din oraş. În maşina lăsată de necunoscuţi, basarabeanul a găsit 300 de euro şi un dispozitiv de skimming, dar şi un perete fals de bancomat, pe care se afla montată o cameră video.

„Acest perete trebuia montat pe partea dreaptă a bancomatului, cu faţa spre tastatură“, au arătat anchetatorii, care au mai precizat că individul trebuia să caute un anumit tip de bancomat, pentru a putea monta respectivul dispozitiv. În zorii dimineţii de 31 martie 2018, Scurtu a montat dispozitivul de skimming la un bancomat BRD din Păcurari. Tot acolo a montat şi peretele fals cu cameră video.

„Apoi inculpatul a introdus în bancomat unul dintre cardurile pointer, pentru a se identifica ulterior pe imagine ora exactă, putându-se sincro­niza astfel introducerea codurilor PIN de către clienţii bănci cu datele citite de skimmer. Inculpatul le-a lăsat timp de două zile, trecând din când în când să verifice dacă totul este în ordine“, au mai explicat anchetatorii.

Bani scoşi din Haiti 

Pe 1 aprilie 2018, individul a scos skimerul şi peretele fals şi a mers în camera sa. Zilele următoare, pe 4, 5 şi 6 aprilie, Scurtu a montat din nou cele două dispozitive ilegale, recuperând datele stocate zilnic. Seara, datele descărcate le copia pe un card micro SD şi le transmitea unor persoane necunoscute. Pe 6 aprilie, Scurtu s-a decazat, a lăsat toate bunurile în maşină, şi a plecat în Republica Moldova.

Pe 1 mai, individul a venit din nou în România, de această dată alături de Vladimir Nistor. Cei doi au găsit maşina unde o lăsase, precum şi alţi 300 de euro, alături de dispozitivele de skiming, de filmare şi cardurile pointer.

Scurtu a găsit un bancomat BCR în apropiere de staţia de autobuz Sergent Grigore Ioan, acolo unde a şi montat peretele fals şi dispozitivul skimming. După ce recupera dispozitivul de skimming, la fel ca şi prima dată, Scurtu îl conecta la laptop, implementa o serie de comenzi necesare, iar datele de pe cardurile compromise erau transmise către persoane neidentificate Scurtu preda şi imaginile video care surprindeau momentul introducerii codului PIN de către proprietarii cardurilor.

De menţionat că singurii care au scăpat cu cardurile intacte au fost cei care au pus mâna în dreptul tastaturii atunci când au tastat codul secret, reuşind astfel să obtureze camera video din peretele fals.

BCR a anunţat Poliţia, pe 3 mai 2018, despre folosirea cardurilor pointer, având suspiciuni privind comiterea unor fapte de clonare de carduri. Pe 4 mai, într-o sală de jocuri de noroc, cei doi au fost prinşi şi ridicaţi.

Doar de la ATM-ul BRD, infractorii au sustras datele de pe 862 de carduri. Şapte dintre acestea au fost folosite pentru 35 de tranzacţii frauduloase, fiind furaţi, astfel, 40.769 de lei.

„Aceste tranzacţii au fost efectuate în perioada 27-28 aprilie 2018 şi constau în retrageri de numerar de la ATM-uri din Haiti. Ceea ce înseamnă că inculpatul Scurtu Nicolai a transmis datele de identificare obţinute prin metoda descrisă mai sus către alte persoane, care au clonat şi pus în circulaţie cele 7 carduri de pe care s-au realizat extragerile de nume­rar“, au explicat anchetatorii.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor