Ghid practic de iarnă. Cum să vă salvaţi ţevile de la îngheţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frigul a spart ţeavă, fapt care a produs acumularea gheţii Foto: arhiva Adevărul

Specialiştii de la societatea de apă-canal Iaşi au întocmit un scurt îndreptar necesar în perioada următoare, când temperaturile vor atinge minusuri semnificative.

Potrivit statisticilor, în iarna 2011-2012, vremea geroasă a cauzat îngheţul a peste 1.500 de instalaţii sau reţele interioare de distribuţie a apei numai în judeţul Iaşi.

Pentru a diminua numărul unor astfel de incidente, inginerii de la Apa Vital Iaşi au propus un set de măsuri simple:

Protejaţi căminul de apometru! Îngheţul apei din reţelele de distribuţie apare prima oară în căminul de apometru, după care se propagă către branşament şi reţeaua interioară. Protecţia instalaţiilor din căminul de apometru este la fel de importantă, întrucât aici sunt marea majoritate a armăturilor, apometre, robinete, coturi, adică locuri unde pot apărea diminuări ale secţiunii utile şi unde se formează gheaţă în situaţia în care nu există circulaţie a apei pe reţea;

• Protejaţi apometrul! Conform Regulamentului serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, clienţii au obligaţia „să se preocupe de asigurarea integrităţii sistemelor de măsurare”. În cazul în care apometrul îngheaţă, costurile de remediere (contravaloarea aparatului de măsură, manopera aferentă înlocuirii, cheltuielile corespunzătoare deplasării şi staţionării mijlocului de transport utilizat) revin în exclusivitate clienţilor;

• Consumaţi constant apă! Multe din problemele cauzate de îngheţ s-au înregistrat la capetele de reţea, acolo unde consumul este mai scăzut şi neuniform;

• Nu realizaţi construcţii în apropierea reţelelor de apă! Construcţia de cămine şi alte corpuri betonate în imediata apropiere a reţelelor de distribuţie a apei facilitează îngheţul;

• Respectaţi normele tehnice de instalare a conductelor şi branşamentelor! De-a lungul anilor, numeroase firme au realizat lucrări de alimentare cu apă în diferite zone ale oraşului, fără a respecta însă prescripţiile tehnice prevăzute în avizele eliberate de ApaVital. Multe reţele nu au fost amplasate sub adâncimea de îngheţ, de minimum 105 centimetri.

"În situaţia în care au apărut probleme de îngheţ la instalaţiile interioare, ApaVital recomandă dezgheţarea acestor fie prin încălzirea conductelor, dacă acestea sunt din oţel, pentru că nu se poate face acest lucru pe o conductă de HDPE, fie prin plasarea unei surse de căldură, aerotermă de exemplu, în cămin, pe o durată mai lungă de timp", recomandă inginerul Răzvan Manolache, şef birou relaţii publice Apa Vital Iaşi.
Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare