Fostul primar Gheorghe Nichita ar putea părăsi închisoarea săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: ziaruldeiasi.ro

Fostul primar al municipiului Iaşi Gheorghe Nichita s-ar putea întoarce acasă în următoarele zile, în cazul în care decizia de eliberare condiţionată dispusă de Tribunalul Botoşani nu va fi contestată

Fostul primar  Gheorghe Nichita este aproape de a fi eliberat condiţionat, după ce Judecătoria Botoşani a admis la finalul săptămânii trecute solicitarea acestuia de punere în libertate. Decizia nu este însă definitivă, existând dreptul de contestaţie, în termen de trei zile de la comunicare. 

Nichita se află în Penitenciarul Botoşani din luna august a anului 2020, după ce a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la cinci ani de închisoare cu executare pentru că ar fi cerut şi primit mită în cadrul proiectului european „Sistemul de Management al Traficului” din municipiul Iaşi. Fostul primar ar fi primit 10% dintr-un contract de aproape 70 de milioane de lei, dar şi reduceri într-un hotel de lux din Bucureşti şi cazare în China. Potrivit procurorilor, Gheorghe Nichita ar fi primit mită în valoare totală de peste 3,6 milioane de lei. 

Nichita şi-a îndeplinit fracţia cerută de lege din pedeapsa de 5 ani de închisoare pentru luare de mită aplicată în noiembrie 2017 de Tribunalul Bucureşti. Acesta este trecut cu 4 ani de vârsta de 60 de ani, iar legea prevede că, în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a unei treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani. În calculul fracţiunilor de pedeapsă se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. 

Fostul edil al municipiului Iaşi a fost condamnat anul trecut şi într-un alt dosar, la cinci ani şi două luni de închisoare, însă sentinţa nu este definitivă. În cadrul acestui dosar, Nichita este acuzat că în timpul mandatului său s-ar fi folosit de Poliţia Locală, pentru a-şi urmări amanta de la acea vreme, o angajată din Primăria Iaşi.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

România stă pe o „mină de aur”, pe care nu o mai exploatează din anii 2000. O tonă se vinde cu 200.000 de euro

Aventura a zeci de români lăsaţi de izbelişte în vama Kulata. „De câte companii e nevoie să «nu» aduci nişte români din Grecia?“

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”