Fostul primar al Iaşului, Gheorghe Nichita, condamnat la 5 ani şi 2 luni cu executare pentru că şi-a spionat amanta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Iaşi a decis marţi, 29 septembrie, să îl condamne la 5 ani şi 2 luni de închisoare cu executare pe fostul primar al Iaşului, Gheorghe Nichita.

Ex-edilul Iaşului a fost condamnat în dosarul în care a fost acuzat de comiterea mai multor infracţiuni, în perioada în care şi-a exercitat funcţia. 

E vorba de faptele de instigare a unor poliţişti locali din Iaşi pentru a-i supraveghea fosta amantă, Adina Samson. Condamnarea lui Nichita vine după ce acesta a fost condamnat, definitiv, la Curtea de Apel Bucureşti, la 5 ani de închisoare pentru luare de mită. 

În dosarul "Amanta" a mai fost condamnat şi Liviu Hliboceanu, fostul şef al Poliţiei Locale din Iaşi. Cei doi ar trebui să achite Primăriei Iaşi despăgubiri de peste 100.000 de lei. 

Faptele reţinute de procurori, potrivit comunicatului DNA

În perioada 25 decembrie 2013 – 30 aprilie 2015, inculpatul Nichita Gheorghe, abuzând de funcţia deţinută, respectiv primar al Municipiului Iaşi, l-a determinat pe inculpatul Hliboceanu Liviu Mihai să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin folosirea necorespunzătoare a resurselor materiale şi umane ale Poliţiei Locale a Municipiului Iaşi. Concret, primarul Nichita Gheorghe l-a determinat pe directorul general al Poliţiei Locale Iaşi, Hliboceanu Liviu Mihai, să dispună personal sau cu ajutorul inculpatului Avârvarei Ştefan, funcţionarilor din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Iaşi, să efectueze activităţi de investigaţii în teren sau de supraveghere operativă a unei persoane şi a persoanelor din anturajul acesteia, cu consecinţa prejudicierii intereselor legale ale Poliţiei Locale a Municipiului Iaşi şi producerii unei pagube în cuantum de 13.429,13 lei (prin folosirea resurselor materiale şi umane ale respectivei instituţii).

Totodată, prin săvârşirea infracţiunii, inculpatul Nichita Gheorghe a obţinut un folos nepatrimonial necuvenit costând în informaţiile rezultate din activităţile de investigaţii în teren şi de supraveghere operativă, dar şi un folos patrimonial necuvenit în cuantum de 58.142,85 lei, întrucât nu a mai fost nevoit să achite această sumă unui detectiv particular specializat pentru a beneficia de informaţiile respective.

În perioada 30 ianuarie – 16 aprilie 2015, inculpatul Nichita Gheorghe, în aceeaşi calitate, în mod repetat, i-a determinat pe inculpaţii Hliboceanu Liviu Mihai şi Avîrvarei Ştefan, funcţionari publici în cadrul Poliţiei Locale Iaşi, să efectueze verificări în baze de date care conţin informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, iar ulterior să folosească informaţiile astfel obţinute şi să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru a obţine personal foloase nepatrimoniale necuvenite.

La data de 25 februarie 2015, inculpatul Nichita Gheorghe l-a determinat pe inculpatul Chişcă Costică Eugen să obţină desfăşurătorul (lista) convorbirilor telefonice iniţiate în ziua respectivă de aceeaşi persoană supravegheată. În continuare, inculpatul Chişcă Costică Eugen l-a determinat la rândul său, pe inculpatul Curalariu Călin-Mihai, angajat al unei companii de telefonie mobilă, să obţină aceste date nedestinate publicităţii care, ulterior, au ajuns în posesia inculpatului Nichita Gheorghe, acesta din urmă obţinând astfel un folos nepatrimonial necuvenit.

În cursul lunii aprilie 2015, pentru a avea un control permanent asupra activităţilor zilnice ale persoanei supravegheate, inculpatul Avîrvarei Ştefan, fiind determinat de inculpatul Nichita Gheorghe, a achiziţionat un program informatic conceput în scopul de a asigura accesul fără drept la un sistem informatic şi a deţinut această aplicaţie pe care a pus-o ulterior la dispoziţia acestuia din urmă, în acelaşi scop.

Această aplicaţie de tip “spy” a fost instalată din dispoziţia inculpatului Nichita Gheorghe pe un telefon mobil ce a fost făcut cadou ulterior persoanei supravegheate.
În cursul aceleiaşi luni, primarul municipiului Iaşi, Nichita Gheorghe, l-a determinat pe inculpatul Avîrvarei Ştefan să acceseze fără drept sistemul informatic aparţinând persoanei supravegheate, în scopul de a obţine date informatice referitoare la locaţia GPS, fotografii, videoclipuri, e-mail-uri, mesaje tip SMS, transmisii de date realizate prin aplicaţii Skype, WhatsApp.

În perioada 01 decembrie 2013 – 30 aprilie 2015, inculpatul Nichita Gheorghe, primarul municipiului Iaşi, l-a instigat pe inculpatul Hliboceanu Liviu Mihai, după ce acesta luase deja hotărârea infracţională, să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, în sensul de a dispune unor subordonaţi să asigure escortarea permanentă a inculpatului Nichita Gheorghe şi să efectueze deplasări cu autoturismele Poliţiei Locale în interesul personal al acestuia din urmă sau al unor persoane indicate de el. Urmare a acestei acţiuni, a fost creat un prejudiciu instituţiei publice de interes local şi un folos patrimonial necuvenit inculpatului Nichita Gheorghe sau persoanelor indicate de acesta, în cuantum de 91.811,3 lei.

Tot în aceeaşi perioadă, inculpatul Hliboceanu Liviu Mihai, în calitate de conducător al Poliţiei Locale a Municipiului Iaşi, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin folosirea necorespunzătoare a resurselor materiale şi umane ale Poliţiei Locale a Municipiului Iaşi, în sensul că a menţinut poliţişti locali, angajaţi ai instituţiei pe care o conducea, în postul de pază a imobilului în care locuia inculpatul Nichita Gheorghe, deşi asemenea atribuţii nu reveneau în mod legal Poliţiei Locale a Municipiului Iaşi.
Urmare a acestei acţiuni, a fost creat un prejudiciu instituţiei publice de interes local şi corelativ un folos patrimonial necuvenit inculpatului Nichita Gheorghe în cuantum de 124.195,66 lei.

În data de 11 februarie 2015, inculpatul Nichita Gheorghe l-a determinat pe inculpatul Avîrvarei Ştefan să îşi îndeplinească în mod defectuos propriile atribuţii de serviciu prin folosirea necorespunzătoare a resurselor materiale şi umane ale Poliţiei Locale a Municipiului Iaşi, respectiv să dispună ca un poliţist local din subordine să efectueze activităţi de verificare a legalităţii unei construcţii edificate pe raza Municipiului Iaşi, imobil în care cunoştea că se efectuează o activitate comercială, nefiind efectuate recent lucrări de construcţie. Prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, inculpatul Avîrvarei Ştefan a prejudiciat interesele legale ale Poliţiei Locale a Municipiului Iaşi, având un singur scop şi anume acela de a-i crea un folos nepatrimonial necuvenit lui Nichita Gheorghe

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică