Filtre pentru prevenirea turismului electoral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 23% dintre persoanele cu drept de vot au mers la urne până la prânz, cu două procente mai mult decât la primul tur de scrutin.

Ieşenii şi-au exercitat dreptul de vot în număr mare în primele şase ore de la deschiderea secţiilor de vot. Astfel, în mediul urban, aproape 25% din persoanele cu drept de vot şi-au ales preşedintele, iar în la nivelul comunităţilor rurale s-au prezentat la urne 22,06% dintre alegători.

În secţiile de vot speciale au votat peste 7.600 de persoane. În judeţ, cele mai multe voturi s-au înregistrat la secţia din Aroneanu unde 105 persoane şi-au exercitat dreptul de vot.

În cadrul Penitenciarului Iaşi, din cele 1384 persoane private de libertate, doar 549 au avut drept de vot. Potrivit conducerii instituţiei, doar  381 au decis să-şi exercite dreptul, iar alte 168 au dat declaraţii scrise că nu vor să voteze.

Pentru a preveni turismul electoral, poliţişti, jandarmi şi angajaţi ai Autorităţii Rutiere Române au format opt filtre în municipiu şi în judeţ. Până la ora 13.00 au fost verificate 310 autovehicule în timpul cărora au fost legitimate 1.364 de persoane. S-au aplicat 30 de sancţiuni în valoare de aproape 10.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry