Elevii ieşeni pot afla totul despre admiterea la „Cuza“. Vezi aici când vor avea loc Zilele Porţilor Deschise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 15 - 17 aprilie elevii din ultimii ani de liceu vor putea vizita cea mai veche universitate din ţară pentru a vedea cum se pot înscrie la programele de studii pe care le doresc.

Iaşi: Atenţie, studenţi! Se dărâmă Universitatea „Cuza“ (FOTO)

La Zilele Porţilor Deschise tinerii din clasele a XI-a şi a XII-a vor avea şansa de a afla mai multe despre cele peste 70 de programe de licenţă de la cele 15 facultăţi, despre viaţa studenţească şi oportunităţile pe care le oferă Universitatea. Ei vor putea sta de vorbă cu profesori, angajaţi şi cu studenţii de la disciplinele unde vor dori să se înscrie.

Iaşi: Admiterea la „Cuza“, între 11 şi 16 iulie

Astfel, informaţiile despre admitere vor fi prezentate în Sala Paşilor Pierduţi iar prezentările facultăţilor şi ale seminariilor şi cursurilor vor fi susţinute în Aula Magna, în Sala Senatului şi la fiecare facultate în parte. De asemenea, tinerii vor putea participa în cele trei zile şi la laboratoarele demonstrative, dar şi la workshopurile de orientare în carieră.

Absolvenţii universităţilor din Iaşi au imn. Ce părere ai de versuri?

Elevii care doresc să se înscrie pentru a vizita Universitatea pot face acest lucru completând formularul de site-ul instituţiei de învăţământ.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”