Două nominalizări pentru funcţia de director al Bibliotecii Universitare din Iaşi, rămasă vacantă după tragedia din familia profesorului Bogdan Maleon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei va decide cine va ocupa funcţia de director al Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi, rămasă neocupată după sinuciderea cuplului Bogdan şi Anda Maleon.

Senatul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi va trimite două dosare către Ministerul Educaţiei, iar oficialii de la nivel central vor decide cine va ocupa funcţia de conducere de la Biblioteca Universitară, potrivit ziaruldeiasi.ro. Pentru ocuparea funcţiei s-au înscris conf.dr. Ioan Milică, şeful Departamentului de Românistică, Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării şi Literatură comparată, al Facultăţii de Litere, şi prof.dr. Lucian Leuştean, de la Facultatea de Istorie, fost consul al României în Chicago, SUA.

Dosarele lor au fost transmise Senatului Universităţii „Cuza“, dar decizia finală de numire a noului director va fi luată de oficialii Ministerului Educaţiei. BCU a fost condusă din 2015 de profesorul universitar doctor Bogdan Maleon. Acesta şi soţia sa, Anda Maleon, au fost găsţi morţi de Crăciun în vila lor din Tătăraşi. Potrivit cercetărilor procurorilor, cei doi s-au sinucis, motivele care au dus la acest gest nefiind stabilite cu exactitate.

Bogdan Maleon era un apreciat cadru didactic, iar din 2015 era directorul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iaşi.

Prietenii cuplului găsit fără suflare în casă sunt în stare de şoc: „Au fost nişte oameni cărora le vom simţi lipsa“

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici