Dosarul Cordunenilor, ruşinea justiţiei române. Cum a scăpat şeful clanului de acuzaţiile mafiote şi a fost închis pentru că şi-a spionat nevasta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costel Corduneanu, în timpul procesului FOTO Adevărul

Unul dintre cele mai stufoase dosare de crimă organizată al justiţiei române, în care 27 de membri ai clanului Corduneanu au fost judecaţi pentru o mulţime de fapte de crimă organizată, s-a încheiat ruşinos pentru justiţie. 24 dintre cei 27 de acuzaţi au scăpat după ce faptele s-au prescris ori au fost clasate. Liderul clanului, Costel, a fost condamnat, în schimb, fiindcă şi-a spionat iubita.

Curtea de Apel Cluj a constatat, joi, 30 ianuarie, că principalele infracţiuni pentru care fraţii Corduneanu şi aşa-zişii lor locotenenţi au fost incriminaţi fie nu au fost probate, fie s-au prescris.

Prin această sentinţă, cei mai cunoscuţi dintre fraţii Corduneanu au scăpat definitiv de acuzaţii. Printre aceştia, Vasilică, Gelu, Petronela, Bogdan sau Adrian. Cel mai mic dintre fraţi, Marian, a fost condamnat la cinci ani de închisoare.

„Este o soluţie bună, care însă a fost obţinută după ani întregi de muncă, documentare şi argumentare. În ceea ce priveşte soluţia pronunţată cu privire la inculpata Corduneanu Petronela - achitare pentru spălare de bani şi schimbare de încadrare juridică din tâlhărie în furt - este una corectă, în sfârşit instanţa a analizat argumentele prezentate de noi“, ne-a spus Anca Drăgoi, avocata a şapte dintre acuzaţi.

De ce a fost condamnat Costel Corduneanu

Lista scurtă a condamnaţilor îi mai include pe Vasile Ursariu (5 ani), dar şi pe cel denumit de anchetatori liderul clanului Corduneanu. Costel Corduneanu a primit 3 ani de închisoare cu executare pentru infracţiuni care, de regulă, sunt judecate de instanţele locale. El a fost găsit vinovat de infracţiuni informatice, mai exact pentru că a plătit un hacker să îi spioneze laptopul fostei neveste, pentru a descoperi dacă aceasta face sau nu videochat.

„Este o soluţie echitabilă, pentru care am muncit ani buni! Având în vedere faptul că domnul Corduneanu are executată o mare parte din pedeapsă în arest preventiv, va mai executa câteva luni şi va fi eliberat!“, a spus avocatul Robert Amuntencei.

Costel Corduneanu a stat în arest preventiv în acest dosar 1 an şi 3 luni, ceea ce înseamnă că poate cere eliberarea condiţionată înaintea Crăciunului din acest an.

Ce conţinea rechizitoriul

Decizia de ieri vine după ce, în 2016, Tribunalul Maramureş stabilea pedepse la închisoare pentru 25 dintre cei 27 de inculpaţi. Costel Corduneanu primea, atunci, 8 ani de închisoare, în timp ce Vasile Călin, de pildă, era condamnat la 10 ani de închisoare, Bogdan Corduneanu la 3 ani de închisoare, Petronela Corduneanu la 5 ani de închisoare, Adrian Corduneanu la 3 ani de închisoare sau Simon Corduneanu la 10 ani de închisoare. Şi alte persoane erau condamnate atunci, însă niciuna pentru infracţiunea de grup infracţional organizat, cea mai importantă imputată membrilor clanului.

Dosarul Cordunenilor a fost trimis în instanţă în 2010, atunci când majoritatea membrilor importanţi ai grupării se aflau în spatele gratiilor. În timpul procesului, toţi membrii importanţi ai clanului, fără excepţie, au fost eliberaţi din arest preventiv şi s-au întors acasă la Iaşi. Cordunenii au fost acuzaţi că s-au organizat pe paliere şi au derulat o „vastă activitatea infracţională, de la şantaj, furturi, infracţiuni imobiliare sau bancare, înşelăciune etc.“.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!