Disperarea unui bolnav căruia plămânii abia îi funcţionează: „Cu transplantul deja făcut, în România nu ai unde să te tratezi. O mare ruşine pentru ţara asta”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mugurel Amariţei are indicaţie de transplant pulmonar din 2015. Bolnavul încă aşteaptă răspunsuri de la Ministerul Sănătăţii în legătură cu operaţia care îi poate salva viaţa.

Mugurel Amariţei, un ieşean în vârstă de 36 de ani diagnosticat încă din 2011 cu insuficienţă respiratorie cronică, aşteaptă de aproape trei ani un răspuns de la Ministerul Sănătăţii din care să înţeleagă unde şi când va putea face operaţia de transplant de plămâni pe care i-au recomandat-o medicii pneumologi.

Deşi plămânii bolnavului mai funcţionează la 14% din capacitatea normală, răspunsul autorităţilor sanitare întârzie să apară. Din acest motiv, Mugurel Amariţei se declară scârbit de comportamentul şi promisiunile celor care le-au dat speranţe deşarte românilor aflaţi pe lista de aşteptare pentru transplant pulmonar.Du pă moartea singurului român transplantat în Spitalul AKH din Viena în 2016 - Adrian Lupu, în vârstă de 38 de ani –  Amariţei spune că pacienţii au ajuns acum „bătaia de joc“ a decidenţilor. „Aţi văzut? Acum şi dacă faci transplant în străinătate, în România nu poţi să trăieşti. Cu transplantul deja făcut, ei nu au unde să te trateze. O mare ruşine pentru toată România asta. Băiatul ăla avea toată viaţa înainte şi uitaţi ce i s-a întâmplat“, a spus bolnavul. 

În ceea ce îl priveşte, de câteva luni, Mugurel nu a mai primit nicio veste despre transplantul pe care trebuie să-l facă. Ministerul Sănătăţii şi medicii bucureşteni care l-au văzut şi consultat i-au spus să aştepte, iar reprezentanţii DSP Iaşi nu l-au mai căutat după ce Spitalul AKH din Viena a anunţat că deja are patru români pe lista de aşteptare pentru transplant pulmonar.

„Mi-au spus să aştept şi aştept. Îndată fac trei ani de aşteptare, analizele sunt bune toate, în afară de plămâni care funcţionează 13-14%. Am fost şi am făcut recuperare la Spitalul Colentina, iar înainte am fost la alte spitale din Bucureşti pentru analize. În străinătate sigur nu sunt pe nicio listă. În România mi-au dat o listă să o completez că sunt de acord să fac tranplantul la Sfânta Maria, când o fi să fie. Acum nu am nicio certitudine“, a mai arătat Amariţei. 

Potrivit DSP Iaşi, instituţia nu a mai continuat demersurile pentru transplantul lui Mugurel Amariţei în afara ţării întrucât, teoretic, operaţia se poate face şi în România. „DSP a trimis dosarul medical al pacientului la trei clinici din străinătate. Spitalul AKH a răspuns că are deja pe lista de aşteptare patru români şi că nu poate prelua şi cazul ieşeanului. Celelalte două clinici nu ne-au oferit niciun răspuns. Ulterior, am fost anunţaţi că transplantul pulmonar se face şi în ţară. De aici, pacientul trebuie să continue demersurile prin Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate“, a subliniat Marius Voicescu, purtător de cuvânt al DSP Iaşi.

Mugurel Amariţei este diagnosticat cu emfizem pulmonar bilateral de tip centroacinar şi panlobar, insuficienţă respiratorie cronică acutizată, hemoptizii repetitive, disfuncţie ventilatorie mixtă foarte severă, lobectomie inferioară dreaptă, insuficienţă mitrală minoră şi hipertensiune pulmonară secundară severă. 

Citeşte şi:

Moartea Biancăi sau cum să îţi baţi joc de pacienţi: avem specialişti, avem bani, dar bolnavii care aşteaptă transplant de plămâni sunt ucişi de birocraţie

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”