Directorul administrativ al Universităţii de Medicină din Iaşi este cercetat pentru fals

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Directorul administrativ al UMF, Daniela Druguş, a fost reţinut

Daniela Druguş este suspectată că ar fi instigat la falsificarea unor documente pentru a ascunde o mită de 51.000 de lei. Dosarul a fost disjuns din cel în care rectorul Vasile Astărăstoe, dar şi Daniela Druguş şi alţi 11 inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru că au trucat o licitaţie cu fonduri europene.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Iaşi o cercetează pe Daniela Druguş, directorul general administrativ din cadrul  Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, pentru instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Corvin Pughin, administrator al SC "Maguay Impex"SRL Bucureşti, este suspectat şi el de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Datoritã lipsei de cooperare a celor implicaţi nu au putut fi identificate pânã în prezent firmele cãrora reprezentanţii SC "Maguay Impex"SRL Bucureşti , la instigarea inculpatei Daniela Druguş, le-au facturat servicii sau bunuri în sumã de 51.000 RON (oferitã cu titlu de mitã universitãţii) de care în fapt au beneficiat reprezentanţii U.M.F. Iaşi ocazionat de organizarea evenimentului „Zilele U.M.F." Iaşi. Cauza va fi disjunsã pentru a fi continuate cercetãrile fatã de inculpaţii Druguş pentru instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnãturã privatã, Pughin şi SC Maguay , respectiv , reprezentanţii (neidentificaţi) firmelor implicate în operaţiunile comerciale descrise mai sus sub aspectul sãvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnãturã privatã", precizează procurorii DNA Iaşi.

Citiţi şi:

UPDATE Şeful medicilor Vasile Astărăstoae a fost trimis în judecată: „Dosarul de corupţie este un roman SF prost scris" FOTOGALERIE

Ce a declanşat scandalul de corupţie de la UMF Iaşi. Denunţătoarea susţine că platforma de şase milioane de lei nu funcţiona

Potrivit anchetatorilor, Adrian Ciureanu, director al Centrului de Comunicaţii din cadrul UMF, şi Daniela Druguş ar fi cerut 54.000 de lei de la acţionarii firmei Maguay Impex pentru a finanţa evenimentul „Zilele UMF", din decembrie 2010. „Din banii pretinşi, Pughin Corvin-Gabriel a achitat universităţii, prin firma sa, 4.000 de lei cu titlu de sponsorizare, iar diferenţa (n.r. 51.000 de lei) a fost plătită în contul unor alte firme sub pretextul prestării de servicii pentru eveniment şi pe baza unor documente justificative false, întocmite la instigarea inculpatei Druguş Daniela", susţin procurorii.

Daniela Druguş şi Corvin Pughin au fost trimişi în judecată alături de rectorul UMF, Vasile Astărăstoae pentru că ar fi trucat o licitaţie cu fonduri europene. Procurorii susţin că pentru a primi proiectul, Pughin ar fi dat, la solicitarea Danielei Druguş şi al directorului Centrului de Comunicaţii din cadrul UMF bani şi aparatură IT. În faţa anchetatorilor "lotul UMF" a susţinut că este nevinovat.

Citiţi şi:

20.000 de pagini de acuzaţii pentru cei 13 inculpaţi de la UMF Iaşi

Mai multe pentru tine:
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți