Dimensiunea şpăgii de la universitarii corupţi de la UMF: mită de 100 de euro de la 124 de studenţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soţii Dorobăţ

Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe soţii Carmen şi Gheorghe Dorobăţ, acuzându-i de luare de mită. Cei doi soţi ar fi primit şpagă de la 124 de studenţi, în schimbul promovării unor examene la UMF Iaşi, unde cei doi au predat.

În aceeaşi zi în care DNA i-a trimis în judecată pe cei doi profesori universitari, judecătorii Tribunalului Iaşi au decis eliberarea din arest a celor doi soţi. În cazul lui Carmen Dorobăţ, magistraţii au decis înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu, în timp ce soţul acesteia ar urma să fie cercetat sub control judiciar.

Decizia Tribunalului Iaşi nu este însă definitivă iar cei doi ar urma să iasă din arest după ce soluţia de astăzi a justiţiei va rămâne definitivă.

În rechizitoriul prin care cei doi soţi au fost trimişi în judecată se arată că doctorii ar fi primit mită de la mai mulţi studenţi decât anunţaseră anchetatorii la momentul reţinerilor.

Astfel, procurorii au reţinut şi fapte din sesiunea de vară de anul trecut, atunci când Carmen Dorobăţ ar fi primit 5.700 de euro, de la 57 de studenţi, în schimbul acordării unor note bune.

“Această sumă de bani a fost remisă inculpatei în mod direct de către studenţi sau prin intermediul unora dintre ei (în numele lor), pentru a-i promova pe aceştia la probele practică şi teoretică ale examenului respectiv şi a le acorda note de promovare de 8 şi 9, în absenţa unei evaluări obiective a tezelor de examinare şi a acordării calificativelor pe baza evaluării obiective”, au precizat procurorii.

La începutul acestui an, anchetatorii au descoperit că cei doi soţi ar fi primit din nou mită de la studenţi, de această dată pentru promovarea unor examene la disciplina la care preda Gheorghe Dorobăţ. Anchetatorii au precizat că 67 de studenţi ar fi dat mită în luna ianuarie a acestui an, fiecare câte 100 de euro.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu