Degringoladă arhitectonică la Iaşi: blocuri-curcubeu şi stiluri pestriţe FOTOGALERII

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum se construieşte la Iaşi

Blocuri-curcubeu, clădiri înalte lângă case, fabrici lângă imobile locuite, baruri lângă muzee este tabloul urbanistic al capitalei Moldovei.

FOTO Blocurile-curcubeu au împânzit tot Iaşiul

Deşi reticenţi în declaraţii, arhitecţii din Iaşi admit că ieşenii construiesc după propriile reguli, fiind suficient să-şi dorească o anumită nunaţă pentru a-şi vărui faţada blocului. Majoritatea blocurilor din Iaşi sunt adevărate opere de artă, pe unele imobile fiind şi câte trei culori diferite. „Suntem departe de drumul corect în ce priveşte civilizaţia urbană la standardele comunităţii europene. Nu există un regulament urbanistic aplicabil şi funcţionează un arbitrariu al deciziilor", a spus arhitectul Ionel Oancea.

Lipsa unor reglementări urbanistice bine puse la punct a dus la apariţia unor clădiri de birouri aruncate haotic sau construcţii moderne, de stiluri diferite ridicate lânge cele istorice. „Dezvoltarea oraşului se face în dezordine fără să existe un spirit al Iaşiului în ce priveşte arhitectura. Vocaţia istorică şi culturală nu se regăseşte în arhitectură", a mai spus arhitectul.

Haos urbanistic cu acte în regulă în Iaşi

Cum Planul Urbanistic General al oraşului nu mai este de actualitate, cel vechi expirând în 2008, constructorii apelează la planuri la o scară mai mică, dar nu corelează că proiectele şi infrastructura din jur. După mulţi ani de tergiversări, reprezentanţii Primăriei susţin că vor finaliza în câteva luni documentul care reglementează toate normele ubanistice din municipiu. „PUG-ul este un material de programare a investiţiilor în oraş, a investiţiilor pe termen lung şi mediu, vizează concepte şi strategii", a spus Mihai Chirica, directorul tehnic al Primăriei.

Majoritatea ieşenilor sunt deranjaţi mai ales de blocurile care arată în toate culorile. „Cred că oraşul s-a dezvoltat fără să se respecte nicio regulă. Pare că fiecare a construit ce a vrut, unde a vrut şi cum a vrut. Acum este destul de greu să mai pui ordine în ceea ce s-a construit deja. Problema este că şi acum se construieşte la fel de haotic", a spus ieşeanul Alexandru Cintea.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO