Declaraţia uluitoare a unui şofer de TIR din Moldova. Bea bere la volan ca să aibă curaj în curbele din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul

Şoferul de TIR a fost prins de către poliţiştii ieşeni cu PET-ul la volan la Podu Iloaiei, la doar câţiva kilometri de Iaşi.

Un bărbat din Republica Moldova a fost oprit de către poliţiştii ieşeni în trafic, pentru un control de rutină. 

Aceştia au observat în cabina şoferului un PET de bere, iar când a fost întrebat dacă a consumat alcool, acesta a oferit un răspuns halucinant. 

Moldoveanul le-a spus agenţilor că are nevoie de curaj, pentru a putea trece de curbele din România, care i se par mult mai periculoase decât cele din Moldova sau din Rusia. 

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Podu Iloaiei au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 47 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. 

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în seara de 8 august 2021, acesta ar fi condus un autocamion cu remorcă, pe DE 583, fiind sub influenţa alcoolului. 

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi, conform bzi.ro

În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat faptul că bărbatul consumase o cantitate importantă de alcool, care depăşea 2,5 miligrame de alcool pur în aerul expirat. 

Şoferului i-a fost reţinut permisul de conducere şi a fost arestat pentru 24 de ore. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Ce spun rudele despre mama gemenilor de 2 ani morţi după ce au căzut de la etajul 10

Originea pandemiei de COVID-19: Un expert OMS spune cine ar putea fi pacientul zero

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete