Daune de un milion de euro pentru adolescentul violat în Arestul Poliţiei Iaşi. Suma ar putea fi plătită din bani publici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minorul a fost violat în spatele gratiilor FOTO Arhivă

Aparţinătorii minorului de 16 ani violat în Aretul Poliţiei Iaşi susţin că vor da în judecată instituţiile statului român care ar fi trebuit să se asigure că un astfel de eveniment nu va avea loc. Suma pe care o vor cere se ridică la un milion de euro.

Reprezentanţii minorului care ar fi fost abuzat sexual într-o celulă a Centrului de Reţinere şi Arestare din cadrul Poliţiei se vor constitui parte civilă în dosar cu o sumă exorbitantă. Apărătorii familiei lui M.G., de 16 ani, aflat în prezent în Penitenciar, au precizat ieri că autorităţile statului s-au mobilizat. Psihologi, dar şi reprezentanţi ai instituţiei Avocatului Poporului s-au arătat deja interesaţi de acest caz, urmând ca anchetele deschise să releve dacă autorităţile se fac sau nu vinovate de neglijenţă în serviciu.


„Directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Iaşi a luat legătura telefonic cu coordonatorul Biroului Teritorial Iaşi al Avocatului Poporului, cu privire la incidentul petrecut în sediul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă (C.R.A.P.), transmiţând pe mail cele sesizate. Ulterior, coordonatorul Biroului Teritorial Iaşi al Avocatului Poporului a luat legătura cu şeful C.R.A.P. Iaşi, care i-a comunicat că în privinţa faptei săvârşite a fost eliberat un certificat medico-legal, minorul a fost transferat la Penitenciarul Iaşi aflându-se în continuare în stare de arest preventiv şi că a fost declanşată o cercetare internă cu privire la personalul centrului”, a precizat instituţia Avocatului Poporului. 


familia minorului violat a semnat deja un angajament cu un avocat şi vor da în judecată autorităţile. „Astăzi am făcut angajament cu familia. Pregătim o constituire de parte civilă. Vom solicita un milion de euro daune morale autorilor, în solidar cu instituţiile statului”, a precizat Gianina Poroşnicu, avocata lui M.G.

Reamintim că, în acest caz, doi adolescenţi de 16 ani au fost deja arestaţi pentru 30 de zile fiind acuzaţi de viol. Ancheta este instrumentată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, în paralel existând o anchetă internă în cadrul Poliţiei, privind posibila neglijenţă în serviciu a angajaţilor de la Arest.

Tatăl băiatului, încarcerat pentru tâlhărie, a detaliat „Adevărul” modul în care fiul său a fost violat de cei doi colegi de celulă.„A doua zi dimineaţă (n.r. - după viol), m-a anunţat şeful de post că trebuie să merg la Iaşi. La Iaşi, el mai era în celulă cu patru băieţi. Am vorbit cu el şi mi-a spus ce a păţit. A început să plângă şi mi-a spus că i-au băgat penisul în fund, că au vrut să îi bage penisul în gură şi i-au pus spermă în linguriţă şi i-au dat să înghită”, a povestit Gheorghe G.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două