Cursuri pentru părinţii cu copii dificili din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Psihoterapeutul Gicuţa Luca (stânga) notează problemele pe care părinţii le semnalează în relaţia cu cei mici

Familiile din Iaşi care nu ştiu să-şi stăpânească copiii sau ai căror odrasle sunt extrem de mofturoase s-au înscris la cursurile organizate de Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany.

Aici, timp de 4 săptămâni, părinţii învaţă cum să fie în acelaşi timp prieteni şi autoritate pentru proprii copii. În prezent, cinci familii care au copii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani au cerut ajutorul psihoterapeuţilor de la Fundaţie.

„Copil dificil este cel care bate din picioare pentru că vrea o anume jucărie, cel care refuză masa, care nu stă să fie îmbrăcat, copilul care plânge când este dus la grădiniţă sau cel cu care nu reuşeşti să te înţelegi. Cei cu vârsta de 3 ani încep să spună «nu», iar cei care au 6 ani încep de obice şcoala", spune Gicuţa Luca, psihoterapeutul Fundaţiei Bethany.

Centru medical pentru copiii săraci cu dizabilităţi

Cursurile au fost demarate la sfârşitul lunii octombrie, iar pentru o lună de instruire părinţii vor scoate din buzunar 140 de lei. Specialiştii spun că este foarte important ca părinţii să aibă o relaţie bună cu proprii copii chiar de când aceştia au vârste fragede. „Meseria de părinte o înveţi. Este foarte important să nu fii hiperprotectiv cu copilul tău aşa cum au tendinţa majoritatea părinţilor. Trebuie să se înţeleagă că cei mici pot face singuri anumite lucruri: să se îmbrace, să adune jucăriile, chiar să mănânce singuri deşi fac mizerie. Dacă le restricţionezi anumite lucruri, când ajung adolescenţi pot deveni rebeli", mai explică Gicuţa Luca.

 Luna viitoare, specialiştii de la Fundaţia Bethany va oferi cursuri, de data aceasta pe o durată mai lungă, 8 săptămâni, şi părinţilor care au copii cu vârste mai mari. pentru acestea vor plăti 280 de lei. „Îi adunăm pe categorii de vârstă pentru că problemele unor părinţi cu copil de 3 ani diferă de cele pe care le au părinţii unui copil de 17 ani. Este important să lucrăm pe grupuri", explică Diana Păiuş, managerul Fundaţiei Bethany.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete