Cum se distruge un monument istoric din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viitorul sediu al Consiliului Judeţean Iaşi

După ce au refuzat categoric să finanţeze continuarea lucrărilor de consolidare a monumentului istoric din spatele Stării Civile, consilierii judeţeni vor inspecta astăzi stadiul intervenţiilor la imobil pentru a decide dacă vor mai aloca fonduri sau nu.

Iaşi: Mausoleul lui Simirad, dotat cu lift de 42.000 de euro

La şedinţa de Consiliu Judeţean de luni, aleşii s-au certat jumătate de oră pe tema finanţării clădirii de pe strada Vasile Alecsandri, numărul 6. Aceştia nu au fost de acord să mai dea 1,2 milioane de lei pentru punerea în siguranţă a construcţiei pe timp de iarnă, pe motiv că s-au investit deja 2,7 milioane de lei. Muncitorii contractaţi de CJ ar trebui să facă lucrări la acoperiş, ferestre, jgheaburi şi burlane pentru ca precipitaţiile din timpul iernii să nu deterioreze monumentul istoric.

„Acest proiect este pus pe ordinea de zi pentru a 15-a oară. După trei ani de la proiect, după ce s-a decopertat total clădirea, vă daţi seama că plouă şi trebuie lucrări“, a spus consilierul judeţean, Cristian Stanciu.

Aleşii au decis să amâne investiţie până ce vor inspecta la faţa locului stadiul lucrărilor, programată pentru astăzi, în jurul prânzului. Constantin Simirad, preşedintele CJ intenţionează să amenajeze în noua clădire viitorul sediu al instituţiei.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €