Cum ajuţi copilul să treacă peste emoţiile  generate de competiţia din concursurile la care participă de foarte mic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă

Încă de foarte mici, copiii sunt condiţionaţi fie de părinţi, fie de grupul din care fac parte să participe la numeroase concursuri şi competiţii, de unde nu lipsesc diplomele şi medaliile de tot felul.

Astfel, până ajung să meargă la şcoală, mai ales copiii din mediul urban au teancuri de diplome şi mănunchiuri de medalii. Însă nu de puţine ori sentimentele generate de competiţie nu pot fi gestionate corespunzător nici de părinte, nici de cel copil.

Psihoterapeutul Iulia Cruţ explică în cartea sa „Trei săptămâni, cu trei copii“ de ce este important să gestionăm atent modul în care cei mici percep spiritul competitiv. „O extremă a competitivităţii o reprezintă acel comportament care generează frustrare, anxietate şi poate chiar furie în lipsa locului întâi. Iar de aici şi până la a recurge la tot felul de acţiuni menite să-i îndepărteze din cale pe toţi cei care reprezintă un potenţial pericol, nu e decât un pas. Cealalată extremă înseamnă să nu intri deloc în competiţie, preferând să rămâi pe dinafară. Şi să nu înţelegi în final, cum ai ajuns pe locul doi“, explică specialistul.

Un prim sfat al psihoterapeutului este să-l învăţăm pe copil „să se compare cu el însuşi, nu cu alţii“. Totodată, copilul trebuie să ştie că „uneori este de mai mult efort“ pentru a avea rezultate mai bune. „Observaţi care sunt abilităţile lui principale, la ce anume se pricepe, ce anume face cu mai multă plăcere? Talentul copilului într-o anumită direcţie poate fi sursă de încredere în el“, mai spune psihoterapeutul. Mai mult: „când copilul resimte un eşec, acordaţi-i toată atenţia şi nu minimalizaţi ceea ce simte“.

O atenţie deosebită este indicat să se acorde şi felului în care se raportează părintele la competiţie şi la limbajul pe care acesta îl foloseşte. „Folosiţi cu grijă superlative precum «cel mai bun», acestea ar putea fi interpretate de copil ca singurul lucru acceptabil, orice e mai puţin bun decât cel mai bun reprezentând un eşec. Lăudaţi un anume comportament, în loc de «ai fost cel mai bun» spuneţi «ai scris foarte citeţ»“, mai explică specialistul. 

Citeşte şi:

Cât de eficient este, cu adevărat, uleiul de ricin. Lucruri neştiute despre celebrul „inamic“ al ridurilor şi al căderii părului

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat