Coplata s-a dovedit a fi un eşec. Ce reuşesc managerii de spitale din Iaşi să cumpere din banii strânşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sumele strânse din coplata achitată de pacienţi la externare sunt extrem de mici în comparaţie cu necesităţile unităţilor medicale. Mai mult, de la an la an se adună tot mai puţini bani din taxa de 10 lei, reuşind să se cumpere doar detergenţi şi scaune.

Coplata introdusă în 2013 cu mare fast aduce la bugetele spitalelor sume extrem de mici. De exemplu, la Spitalul ‘’Dr. C. I. Parhon’’ din Iaşi, unde anual se internează peste 25.000 de bolnavi de rinichi din toată Moldova, s-au adunat doar 15.000 de lei. Din banii strânşi s-au cumpărat scaune în ambulatoriu. 

‘’Anul trecut s-au strâns 15.000 de lei din coplată, iar cu un an înainte 18.000 şi chiar ne aşteptăm ca această sumă să continue să scadă. La noi la spital ajung pacienţi cronici, care sunt scutiţi de la plata acestei taxe. Din banii strânşi am cumpărat materiale de curăţenie şi s-a schimbat mobilierul din spaţiul de aşteptare’’, spune doctorul Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului ‘’Dr. C. I. Parhon’’ din Iaşi. 

Cu o descreştere masivă se remarcă şi Spitalul de Neurochirurgie. Aici s-au strâns anul trecut din taxa de 10 lei numai 8.000 de lei, cu 6.000 mai puţin decât în primul an de la introducere. 

‘’Sumele scad de la an la an cam cu 2.000-3.000 de lei. Mulţi sunt scutiţi prin lege de la plata acestei taxe, alţii chiar nu îşi permit să o achite şi nu îi putem obliga. Noi am folosit banii strânşi pentru achiziţionarea de echipamente medicale’’, spune doctorul Florin Grămadă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie Iaşi. 

Şi la Institutul de Oncologie sumele strânse sunt în descreştere. În 2015 s-au adunat 27.000 de lei, faţă de 33.200 de lei în anul precedent. ‘’Suma este mică. Ne ajută să achitm într-o lună de zile factura la apa şi la curent. Nevoile spitalului sunt mult mai mari’’, spune Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie din Iaşi. 

Nu plătesc coplata la externare copiii, gravidele şi nici urgenţele. 

Vă mai recomandăm:

Bani risipiţi la Spitalul Căi Ferate din Iaşi. Un compartiment modern stă închis pentru că nu există medici specialişti

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO