Copii din Iași ținuți la distanță de un ţarc de mii de lei FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Interiorul Palatului Copiilor din Iaşi s-a îmbogăţit săptămâna aceasta cu mai multe gărduţuri care au menirea de a proteja pereţii instituţiei. Pentru ele, şeful Constantin Şerban a scos din buzunar 6.000 de lei, la care adaugă şi sponsorizări.

„Ornamentare" mai puţin obişnuită la Palatul Copiilor, acolo unde elevii talentaţi frecventează regulat cursuri. Constantin Şerban, directorul instituţiei, a luat decizia de a împrejmui pereţii de la parterul clădirii, dar şi fresca de la etajul I cu nişte grilaje, care ar avea ca scop protejarea văruielii.

Daţi click pe imaginile de mai sus pentru a vedea mai multe fotografii cu pereţii împrejmuiţi

Decizia a fost luată după ce directorul de la Palatul Copiilor a observat că pe pereţii de la parter se aflau mai multe semne făcute intenţionat de elevi.

Dascălii şi copiii talentaţi din Iaşi, premiaţi. Află ce primesc aceştia

„Moftul" l-a costat pe Constantin Şerban nu mai puţin 6.000 de lei, la care se adaugă şi sponsorizări. Şeful Palatului Copiilor consideră însă că investiţia merită din plin, chiar dacă gardurile nu au mai mult de jumătate de metru.

Mai mult, directorul Şerban a cerut şi părerea unor specialişti pentru această alegere.

„În ultima vreme se deteriora tot mai mult interiorul de aici şi am protejat acest interior cu un gărduţ care spunem noi că va fi eficient pentru păstrarea curăţeniei şi pentru păstrarea intactă a pereţilor. O parte din banii investiţi sunt din sponsorizări, iar încă 6.000 de lei am pus din fonduri proprii. Este un material foarte bun şi s-a făcut în urma consultării cu specialiştii noştri de la plastică şi de la design", spune Constantin Şerban, directorul Palatului Copiilor din Iaşi.

Rămâi pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judet!

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică