Constantin Simirad, fost primar al municipiului Iaşi, înmormântat în condiţii speciale. Sicriul, închis de la morgă până la groapă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Înmormântarea fostului primar al Iaşului Constantin Simirad   FOTO ziaruldeiasi.ro

Constantin Simirad a trecut la cele veşnice pe 28 martie, fiind diagnosticat cu COVID-19. Peste o lună ar fi împlinit vârsta de 80 de ani.

Constantin Simirad, unul dintre cei mai longevivi primari ai Iaşului, a fost înmormântat sâmbătă, 3 aprilie, la Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi. În contextul pandemiei de coronavirus, la ceremonia funerară a lui Constantin Simirad nu au putut participa sute sau mii de oameni, ci doar rudele şi cei apropiaţi.

La slujba oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Teofan a fost prezent şi actualul primar la Iaşului, Mihai Chirica.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Constantin Simirad a fost închis de la morgă până la groapă. 

Legislaţia impusă de pandemie prevede un număr limitat de persoane care pot participa la o slujbă de înmormântare. 

Cortegiul nu poate fi mai mare de 60 de persoane, iar la slujba din interiorul bisericii au acces doar 20.

Constantin Simirad a murit răpus de COVID-19 pe 28 martie. Pe 13 mai, anul acesta, urma să împlinească vârsta de 80 de ani.

Constantin Simirad a fost primarul municipiului Iaşi în mandatele 1992, 1996 şi 2000, iar in noiembrie 2003 a fost numit Ambasador al României în Cuba.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Experiment: Minciuna „viermilor” din măştile de protecţie, demontată de fizicianul Crisitan Presură - VIDEO

Melodia cu care Gabi Luncă a făcut-o să plângă în hohote pe Elena Ceauşescu. Ce i-a cântat artista VIDEO

Mai multe pentru tine:
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji