Concursul de şah cu cele mai mari premii din România începe pe 10 mai la Iaşi. Câştigătorul primeşte 5.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexey Dreev, stânga, este principalul favorit al openul de şah de la Iaşi FOTO chessdom.com

International Chess Festival Iaşi Open adună în capitala Moldovei nume dintre cele mai importante ale sportului minţii pe plan mondial. Fondul de premiere adunat de organizatori este considerat istoric pentru România.

International Chess Festival Iaşi Open, concurs de şah aflat la prima ediţie, are loc în perioada 10-18 mai în cadrul complexului Palas din capitala Moldovei.

Oficialii Federaţiei Române de Şah spun că este cel mai puternic concurs de şah organizat până acum în România, prin prisma faptului că printre participanţi se află mai mulţi şahişti din top 50 mondial, iar fondul total de premiere este cifrat la 25.000 de euro.

360 de participanţi au plătit taxa de înscriere care a variat între 50 şi 150 de lei, iar concurenţii se vor întrece în cadrul a trei turnee.

21.000 de euro vor fi câştigaţi de cei mai buni jucători din cadrul turneului Open A, destinat jucătorilor legitimaţi la cluburi afiliate Federaţiei Române de Şah, 1.500 de euro la turneul Open B - pentru juniorii cu vârste până la 12 ani, iar restul de 2.500 de euro reprezintă fondul de premiere al turneului Open C, concurs de şah-blitz, deschis participării tuturor sportivilor, indiferent de vârstă.

Premiul cel mare, de 5.000 de euro, va fi încasat de căştigătorul turneului Open A. Acesta va avea de jucat nouă partide, în sistem elveţian, care presupune că se va întrece cu şahişti de valori apropiate, conform coeficientului ELO.

Pe lângă sportivii români, la Iaşi vor ajunge şahişti importanţi din Rusia, Belarus, Olanda, Republica Moldova, Germania, Serbia, Ungaria, Turcia, Armenia, Suedia şi chiar din India sau Brazilia.

Cel mai important nume participant la openul de la Iaşi este rusul Aleksey Dreev (45 de ani), fost campion mondial la categoria sub 16 ani şi fost campion european de juniori, cu un coeficient ELO de 2.673, în condiţiile în care coeficientul maxim atins de campionul mondial en-titre, suedezul Magnus Carlsen, este de 2878.9, la data de 27 martie 2013.

Magnus Carlsen a ajuns în România în 2010, ca participant la un alt concurs de tradiţie în România, "Turneul Regilor", organizat la Sibiu.

Campionul naţional en-titre al României, Constantin Lupulescu, participă şi el la concurs şi este clasat pe locul 5 în funcţie de coeficientul valoric.

"Este cel mai puternic concurs de şah organizat vreodată în România. Suntem la prima ediţie, dar am reuşit să aducem la Iaşi nume foarte importante. Deocamdată România este privită cu oarecare reticenţă, dar sunt convins că, la ediţiile următoare, participarea va fi şi mai puternică", a precizat Vasile Manole, vicepreşedintele Federaţiei Române de Şah.

Pe aceeaşi temă:

Iaşiul găzduieşte Campionatul Mondial de Amatori la şah

Capitala mondială a şahului s-a mutat la Iaşi FOTOGALERIE

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”