Comparaţie pe piaţa imobiliară: cât ajung chiriile în Iaşi faţă de cele din marile oraşe ale ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii pot găsi chirii mai ieftine în luna august

Un studiu realizat de portalul imobiliare.ro arată că la Iaşi chiriile sunt mai mari în comparaţie cu un alt mare oraş universitar, Timişoara. 

În Iaşi, chiria minimă pentru garsoniere din zone precum Alexandru cel Bun, Copou, în apropierea campusurilor universitare, sau Nicolina este de 150 de euro. Pentru două camere, cel mai mic preţ cerut este de 200 de euro pe lună în cartierele Alexandru cel Bun, Nicolina, Arcu sau Păcurari. Pentru apartamentele cu trei camere, proprietarii cer  minim 250 de euro/lună în zonele Tătăraşi sau Alexandru cel Bun.

Cum îţi dai seama în 5 minute dacă apartamentul de închiriat e cel pe care-l cauţi

La Timişoara, o garsonieră de până în 20 metri pătraţi situată în zona Complexului Studenţesc poate fi închiriată cu cel puţin 110 euro pe lună. În zona Lipovei, pe de altă parte, preţul cerut pentru o locuinţă de 34 de metri pătraţi se ridică la 120 de euro pe lună. Pe de altă parte, chiria minimă pentru un apartament cu două camere, confort 1 (din zonele Steaua, Lipovei sau Dorobanţilor) porneşte de la 150 de euro. În acelaşi timp, cele mai mici chirii pentru un apartament cu trei camere se găsesc în zonele Spitalul Judeţean, Odobescu, Dacia sau Cetăţii şi pornesc de la 180-200 de euro pe lună, conform imobiliare.ro.

2012, anul chilipirurilor imobiliare la Iaşi

În Cluj-Napoca, cel mai mic preţ cerut pentru o garsonieră este de 150-160 de euro, în zona Grigorescu. Cele mai multe oferte ating sau depăşesc însă pragul de 200 de euro pe lună. Preţul minim cerut pentru un apartament cu două camere din zona Gheorgheni, este de 200 de euro pe lună. Cu 250-270 de euro pe lună poate fi închiriat însă şi un apartament cu trei camere, într-o zonă precum Mănăştur, Iris sau Gheorgheni.

La Constanţa, chiriile pentru garsoniere încep de la 150 de euro în zone precum I.C. Brătianu. Un apartament cu două camere, nemobilat, din zona Inel 1, are un preţ cerut de 170 de euro pe lună. Pe de altă parte, o locuinţă cu trei camere din zona Poarta 6 poate fi închiriată cu 250 de euro pe lună.

Pont pentru studenţi: chiriile în Iaşi, mai mici cu 15% în iulie-august comparativ cu restul anului

În Braşov, o garsonieră (de 24 de de metri pătraţi) are un preţ minim cerut de 140 de euro, în zona Tractorul. Pe de altă parte, un apartament cu două camere din Griviţei costă 170 de euro pe lună, iar o locuinţă cu trei camere, situată în zona Astra, este disponibilă pentru 200 de euro pe lună, după cum arată imobiliare.ro.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile