Cofetăria cu sobă de teracotă vişinie: cât a costat amenajarea unui spaţiu de poveste din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antreprenoarea Nicoleta Hriţcu, care în ultimii patru ani a dezvoltat brandul Cuptorul Moldovencei, a deschis cel de-al patrulea spaţiu de servire din Iaşi. Pentru amenajarea cofetăriei a apelat la o firmă de arhitectură care a transformat locul într-o poveste despre copilăria de peste Prut.

Cea de-a patra cofetărie Cuptorul Moldovencei şi-a deschis porţile la început de primăvară. Moldovenca Nicoleta Hriţcu (34 de ani) îşi continuă expansiunea în Iaşi, iar investiţia inaugurată în această săptămână ajunge la 200.000 de euro, dintre care 50.000 de euro fonduri guvernamentale. „Ca o premieră, am lucrat la amenajare cu o firmă de arhitectură, Miolk, care a gândit întreg spaţiul în funcţie de povestea afacerii noastre de familie“, a spus antreprenoarea. Astfel, clienţii sunt invitaţi să se aşeze pe un divan realizat din teracotă vişinie, să admire fotografiile vechi şi cusăturile de pe pereţi şi guste din bunătăţile pregătite în noul laborator al firmei. „Iarna vom încălzi soba lungă de teracotă pentru ca cei care ne trec pragul, când se aşează la noi, să aibă împresia că sunt pe cuptorul bunicii“, a spus zâmbind Nicoleta Hriţcu.

Interiorul cofetăriei este completat de un colţ verde cu plante şi un candy bar cu o varietate de dulciuri. Amenajarea spaţiului din cel mai aglomerat cartier al Iaşului a costat 50.000 de euro, iar elaborarea şi implementarea conceptului au fost estimate la 4.000 de euro. La amenajarea spaţiului au lucrat 53 de persoane timp de câteva luni.

Echipamentele din noul laborator al firmei au costat în jur de 150.000 de euro. „Am decis să amenajăm acest nou spaţiu în cartierul Alexandru pentru că este una dintre cele mai mari zone din oraş. Ne aşteptăm să avem câte 200-300 de clienţi zilnic“, a estimat antreprenoarea. Lanţul de cofetării creează şi vinde deserturi tradiţionale moldoveneşti, prăjituri cunoscute în România, dar şi produse originare din Republica Moldova.

În noul spaţiu, Nicoleta Hriţcu a anunţat că va propune clienţilor patru noi tipuri de torturi, specifice copilăriei din Basarabia, dar şi sortimente noi de rulade şi foietaje cu unt. Practic, clienţii pot alege dintre plăcinte cu varză, cu brânză, ori cu cartof, dar şi prăjituri precum „Lapte de pasăre” ori „Muşuroi de furnici”. Printre cele mai căutate produse se află eclerele, fiind considerate unele dintre cele mai gustoase din oraş.

Afacerile Nicoletei Hriţcu au crescut constant de la debutul din 2013. Anul trecut, cele două firme au derulat afaceri de 600.000 de euro, având 40 de angajaţi. Pentru acest an, cifra de afaceri estimată este de peste 800.000 de euro.

Începută ca o afacere de familie, antreprenoarea are în plan să testeze şi un „concept de insulă“, care va fi amenajată pentru început într-un spaţiu comercial din oraş.

„Pentru viitor ne dorim dezvoltarea şi prin conceptul de insulă în centre comerciale, care sperăm să fie gata până în anul 2018. Nu ne vom opri însă aici, ci vom introduce sistemul de francizare pentru cei care vor să aducă gusturile moldoveneşti în oraşul lor”, a spus Nicoleta Hriţcu.



Totodată, antreprenoarea are în plan deschiderea unei fabrici de biscuiţi pe care vrea să o lanseze în 2020, investiţia fiind estimată la 800.000 de euro. Pentru acest proiect, moldoveanca vrea să acceseze finanţare europeană.

Citeşte şi:

Cum vrea Iaşiul să devină primul municipiu din ţară cu „zero deşeuri“: de la tarif diferenţiat pentru gunoi până la ateliere de reparaţii

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €