Clienta misterioasă din Iaşi s-a trezit din „amnezie“ şi a povestit în amănunt cum l-a înjunghiat pe taximetrist UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roxana Butnărică a fost dusă în arestul IPJ Foto: Florin Chirica

Roxana Butnărică (21 de ani), tânăra care pe 8 martie a băgat cuţitul în gâtul taximetristului Ion Ţugui, va fi expertizată psihiatric joi, 19 aprilie, pentru a se decide dacă avea sau nu discernământ în momentul comiterii faptei.

Ora 13.25 Tânăra a fost audiată de procurori timp de aproape două ore, de la 11.30 până la 13.20.

Ora 13.22 Roxana Butnărici a fost reţinută pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Tânăra a fost dusă în arestul poliţiei.

Ora 13.00 Tânăra a fost audiată de procurorii de la Parchet. Vineri, 20 aprilie, magistraţii vor propune arestarea ei.

Ora 12.55 Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, femeia s-a aflat în cercul de suspecţi încă din primele zile, dar au exclus-o din cauză că taximetristul susţinea că este blondă, iar ea este brunetă.

Click pe colaj pentru mai multe imagini cu Roxana Butnărică

Ora 12.50 Expertiza psihiatrică a Roxanei Butnărici a fost finalizată la ora 11.30, iar medicii de la Spitalul Socola au externat-o, tânăra fiind luată de poliţişti pentru audieri.

Roxana Butnărici le-a mărtusit membrilor comisiei că şi-a amintit cum s-a petrecut incidentul din noaptea de 8 martie şi  susţine că l-a înjunghiat pe taximetrist după ce acesta a agresat-o.

Din discuţia cu specialiştii reiese că tănăra are tulburări de comportament din cauza unor probleme de familie.

„Expertiza a durat cam jumătate de oră. Din discuţii reiese că a dus o viaţă cu multiple probleme existenţiale, frecvente, repetate, care şi-au pus amprenta asupra comportamentului său care este dizarmonic. Ia. dispărut amnezia şi şi-a amintit ce a făcut. Şi-a pus gestul agresiv pe baza unei tentative de agresiune din partea taximetristului. Urmează ca ancheta să stabilească dacă este aşa sau nu. Rezultatul expertizei va fi dat săptămâna viitoare“, spune Călin Scripcaru, managerul Spitalului Socola.

Potrivit unor surse din anturajul tinerei, aceasta se află într-un divorţ, iar soţul este la închisoare de mai mult timp.

Ora 6.56 Tânăra a fost găsită de anchetatori în urmă cu două săptămâni şi a fost internată la Spitalul de Psihiatrie Socola. Joi, 19 aprilie, Roxana Butnărici va fi supusă unei expertize psihiatrice pentru a vedea dacă avea sau nu discernământ în momentul comiterii faptei.

„Nu a făcut niciun fel de probleme. Este internată la noi şi joi va fi expertizată psihiatric, urmând ca joia cealaltă să vină şi rezultatul", spune Călin Scripcaru, managerul Spitalului Socola din Iaşi.

Blonda misterioasă care a înjunghiat un taximetrist la Iaşi: însărcinată şi consumatoare de etnobotanice

Tânăra, însărcinată în luna a IV-a, le-a mărturisit medicilor că nu-şi mai aminteşte nimic de incident întrucât a consumat etnobotanice în noaptea în care l-a înjunghiat pe taximetrist în gât.

Taximetristul atacat de o clientă, acuzat de grave probleme disciplinare

Taximetrist din Iaşi înjunghiat de o clientă şi lăsat fără maşină UPDATE FOTOGALERIE

Ion Ţugui a avut nevoie de operaţie la Clinica ORL a Spitalului „Sfântul Spiridon" din Iaşi.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Un muncitor rănit grav de o creangă în timp ce tăia lemne a murit la spital
S-a schimbat puterea în Formula 1: Lando Norris (McLaren) a câștigat Marele Premiu al Mexicului și e noul lider mondial
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO