Cinema 3D pentru locuitorii unei comune fără canalizare şi drumuri asfaltate. „O să intrăm în Cartea Recodurilor la prostie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O comună din judeţul Iaşi poate bate recordul la proiecte inutile. După ce în urmă cu câţiva ani autorităţile au amenajat un parc într-o zonă mlăştinoasă, acum se conturează pe hârtie un cinematograf 3D pentru cei 3.000 de locuitori, majoritatea pensionari.

Compania Naţională de Investiţii derulează un program de amenajare de cinematografe 3D în zona rurală a României. Printre comunele vizate se numără şi Balş, din judeţul Iaşi. Acolo trăiesc puţin peste 3.000 de locuitori, majoritatea pensionari cu nevoi mult mai mari: canalizare, gaz metan şi drumuri asfaltate.

Cinematograful ar urma să fie ridicat pe un câmp, la iniţiativa fostului primar. Actualul primar se opune realizării acestui obiectiv şi spune că ideea îi aparţine fostului edil, doar că abia acum a primit finanţarea.

„Cum să construim aşa ceva?! Avem lucruri mult mai importante de făcut. Vom face notă de renunţare la acest proiect. Vom solicita altceva, ne-am gândit la o sală de sport. Ar fi mult mai bună decât un cinematograf la care nu ar veni nimeni. S-ar cheltui nişte bani de pomană”, a declarat Vasile Acatrinei, primarul Comunei Balş.

Locuitorii comunei se arată indignaţi de acest proiect şi subliniază lipsurile pe care le au. Chiar primarul Vasile Acatrinei spune că oamenii au reacţiile acestea pe bună dreptate. „Vă daţi seama că oamenii au avut reacţii pe bună dreptate. De ce ne-ar trebui nouă aşa ceva? Noi nu avem canal, nu avem drumuri bune. Am depus un proiect cu un drum anul trecut, nu am niciun răspuns, nici măcar o şansă că l-aş face anul acesta. Mai e şi blocajul acesta cu guvernul”, a completat primarul Comunei Balş. 

În aceeaşi comună, în 2011, o altă investiţie inutilă a stârnit controverse. Este vorba despre un parc amenajat într-o zonă mlăştinoasă. „Alături de acest proiect, construirea cinematografului 3D ar duce comuna în Cartea Recordurilor la prostie”, conchide primarul Vasile Acatrinei.

38 de săli de cinema vor fi reabilitate, modernizate sau construite în 19 judeţe din ţară. Unele dintre acestea se vor ridica de la zero, la marginea câmpurilor. Primarii nu au fost anuntaţi ce sume vor primi pentru demararea proiectelor.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică