Cine este şoferul împuşcat mortal de Poliţie după o cursă nebună de 80 de km. Interlopul, condamnat pentru trafic de minori şi răpire VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Momentul în care maşina intră în şanţ

Bărbatul de 34 de ani care a murit după ce a fost urmărit de Poliţie, la Botoşani, se numeşte Marius Constantin Vântu, este originar din judeţul Iaşi şi era recidivist. El a fost condamnat, în trecut, pentru trafic de persoane şi trafic de minori.

Marius Constantin Vântu a fost condamnat definitiv, în 2015, după ce a fost protagonistul unui dosar de trafic de persoane şi trafic de minori. Arestat preventiv în acel dosar încă din 2013, individul a fost eliberat condiţionat în 2017 şi s-a întors în localitatea sa de baştină, Popricani, judeţul Iaşi.

Potrivit deciziei de condamnare din 2015,
individul a fost găsit vinovat pentru racolarea a trei victime, una dintre ele de doar 14 ani la momentul faptei. Potrivit unor surse juridice, Marius Vântu a fost condamnat pentru că, în perioada 2009 – ianuarie 2010, a recrutat o copilă de clasa a VIII-a, pe care a obligat-o să se prostitueze în Atena, Grecia.

De asemenea, în perioada septembrie – decembrie 2012 a recrutat o tânără din Iaşi, care lucra ca educatoare în Milano. Victima a fost abordată de individ pe Internet şi a fost convinsă să se mute cu acesta, în Germania. Acolo, a aflat că Vântu e căsătorit şi a ajuns, în scurt timp, să se prostitueze în mai multe bordeluri din Germania.

Acelaşi individ a fost acuzat că a răpit o altă tânără, pe care a dus-o mai întâi la Bacău, după care în Germania, unde s-a prostituat.

Joi, 17 decembrie, în jurul prânzului, mai multe persoane din judeţul Iaşi au sunat la 112 şi au povestit că un bărbat în stare de ebrietate se află la volan. „Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Rurală Popricani s-au deplasat în zona indicată şi au depistat autoturismul, precum şi pe conducătorul auto care la vederea echipajului de poliţie a demarat în trombă. S-a procedat la urmărirea autovehiculului, la un moment dat acesta a oprit pentru scurt timp, acroşând autospeciala de poliţie iar apoi continuându-şi deplasarea. Întrucât acesta se deplasa spre judeţul Botoşani, poliţiştii din cadrul secţiei 3 Popricani au procedat la informarea colegilor din cadrul acestui inspectorat de Poliţie, care au preluat urmărirea, intervenind de îndată”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi.

Individul a apăsat pedala de acceleraţie, a lovit cu maşina sa un echipaj de Poliţie şi a plecat înspre judeţul Botoşani. Acolo, a fost urmărit cu viteză de mai multe maşini de Poliţie. La un moment dat, agenţii au tras mai multe focuri de armă, unul dintre acestea rănindu-l pe individ. Marius Vântu a pierdut controlul volanului şi maşina sa a ajuns pe marginea drumului. Un echipaj medical a fost chemat la faţa locului, dar nu l-au mai putut salva.

Modul în care poliţiştii au intervenit este investigat în prezent de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu