Cine este omul de afaceri care se pregăteşte să cumpere Oltchim Râmnicu Vâlcea. Ocupă locul 14 în topul Forbes al celor mai bogaţi români

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omul de afaceri Ştefan Vuza

Reprezentanţii Chimcomplex Borzeşti au anunţat că au aprobat planul de majorare a capitalului social. Procedura este necesară pentru pregătirea achiziţiei unor active de la combinatul din Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex Borzeşti face parte din grupul de firme SCR, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, care deţine şi Iaşitex.

Cea mai puternică firmă din „imperiul“ controlat de Ştefan Vuza şi-a majorat capitalul social, potrivit unei decizii de la începutul acestei luni a Adunării Generale a Acţionarilor de la Chimcomplex Borzeşti. Potrivit unei adrese înaintate la Depozitarul Central, „capital social s-a majorat cu un număr de 5.738.095 acţiuni de valoare nominală 1,26 lei/acţiune, de la valoarea 162.877.590 lei (divizat în 129.267.929 acţiuni) la valoarea de 170.107.590 lei (divizat 135.006.024 acţiuni)“.

Reprezentanţii Chimcomplex Borzeşti susţin că scopul majorării capitalului social este de a asigura o parte din fondurile necesare achiziţiei unor active de la Oltchim SA Râmnicu Vâlcea. „Finanţarea achiziţiei Oltchim se va face din fonduri proprii existente, din capitalul obţinut în urma acestei majorări a capitalului social al Chimcomplex, precum şi din credite contractate de la instituţii bancare şi nebancare“, au punctat oficialii companiei.

Totodată, prin majorarea capitalului social se va asigura şi capitalul de lucru necesar punerii în funcţiune a unei noi platforme chimice, prin integrarea activelor de producţie ale Chimcomplex cu cele cumpărate de la Oltchim.

„Această decizie a AGEA Chimcomplex reprezenta un pas important, printre ultimii aş zice, în demersurile noastre de constituire a Companiei Naţionale de Chimie. Odată cu finalizarea auditului pe care îl efectuăm la Oltchim, vom putea spune că suntem 100% pregătiţi să depunem pe 26 iunie o ofertă realistă de preluare a activelor viabile ale combinatului din Râmnicu Vâlcea. Mai departe, în cazul în care vom fi desemnaţi câştigători, alături de specialiştii noştri şi de partenerii comerciali, tehnici şi financiari, rămâne să ne apucăm de treabă şi să aplicăm planul nostru de măsuri al cărui scop final este revitalizarea industriei chimice din România“, a declarat Virgiliu Băncilă, preşedintele Consiliului de Administraţie, potrivit unui comunicat al companiei.

Oficialii companiei controlate de Vuza au menţionat că doresc crearea unei Companii Române de Chimice, care va deservi pieţele regionale şi internaţionale. Chimcomplex Borzeşti este unul dintre fabricanţii importanţi de produse chimice din România şi Europa de Sud-Est, cu o experienţă de peste 60 de ani în industria chimică.

Pachetul majoritar de acţiuni de la compania din Oneşti aparţine A2 Impex SRL Ploieşti, respectiv 84,5%, AAAS deţine 12,3% dintre acţiuni, iar alţi acţionari au cumulat peste 3% dintre acţiuni. Acţionarul majoritar al Chimcomplex Borzeşti este de asemenea membru în grupul SCR al lui Ştefan Vuza. Firma din Oneşti este cea mai puternică din grupul SCR din care face parte şi Iaşitex.

Potrivit raportărilor financiare pe 2016, cifra de afaceri a firmei din Oneşti a depăşit 184 de milioane de lei, din care exportul a fost de 101 milioane de lei. Cele mai multe cheltuieli au fost cele cu materiile prime 58,5 milioane de lei şi cele cu personalul, peste 35,5 milioane de lei. Profitul net a ajuns la puţin peste 8 milioane de lei. În cursul anului trecut, pricipalele pieţe de desfacere au fost România 43%, Uniunea Europeană 30%, Orientul Mijlociu 23% şi alte regiuni 4%.

Industriaşul clujean Ştefan Vuza a ocupat locul 14 în topul Forbes 2016 al celor mai bogaţi români, cu o avere estimată la 138-140 de milioane de euro. Conduce grupul de firme Serviciile Comerciale Române (SCR), din care cea mai importantă societate este Chimcomplex Borzeşti, cu sediul în oraşul băcăuan Oneşti. 

Citeşte şi:

Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din Moldova, întors din drum. Unde s-a blocat o investiţie de 75 de milioane de euro

Aeroportul din România care a ajuns de la 73.000 de pasageri anual la 76.000 de clienţi într-o singură lună. Este a doua cea mai importantă creştere din Europa

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului