Cercetător ieşean: „Modificarea genetică, tehnologia care va scăpa lumea de foame“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Constantin Leonte coordonează munca în laboratorul din Iaşi

Constantin Leonte este decanul Facultăţii de Agricultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară şi unul dintre puţinii specialişti din ţară în domeniul organismelor modificate genetic.

Adevărul: Care este rolul modificărilor genetice?

Constantin Leonte: Într-o plantă foarte valoroasă dar care are o deficienţă se inserează o genă care o îmbunătăţeşte. Gena vine cu ajutorul unui vector, care de obicei este un bacil. Pentru că se translatează de la un alt organism aceasta se numeşte transgenă, iar planta finală este denumită transgenică sau, cum o cunoaşte toată lumea, organism modificat genetic.

Cercetătorii ieşeni verifică în laborator alimentele periculoase

Aceste organisme există de când există lumea, doar că aceste transformări s-au realizat în mod natural, prin mutaţii. Omul a căpătat abia târziu abilitatea de a umbla în ADN-ul plantei. În urmă cu aproximativ 30 de ani se punea problema ca ierbicidele, fungicidele, insecticidele nu afectează doar dăunătorii, ci sunt foarte agresive şi faţă de om, de animale. În acel moment Statele Unite ale Americii au optat pentru biotehnologii, realizând organismele modificate genetic, iar Europa pentru substanţe mai «prietenoase».

Adevărul: Există riscuri pentru cei care consumă produse modificate genetic sau alimente realizate din astfel de organisme?

Constantin Leonte: Riscuri? Cum să fie riscuri dacă organismele modificate genetic există de la începutul lumii? Transformarea a avut loc permanent, doar că nu a intervenit omul. Acum are capacitatea să intervină. Modificarea ADN-ului unei plante este, în opinia mea, o tehnologie care va scăpa lumea de foame. În acest moment nimeni nu poate face aprecieri asupra sănătăţii umane. Pentru a realiza acest lucru ar trebui efectuate studii măcar asupra unei generaţii de consumatori. Aşa că persoanele care fie susţin în exces organismele modificate genetic ori le blamează cu vehemenţă susţinând că ar afecta sănătatea umană au cu siguranţă în spate premise de ordin economic.

Oricum, va veni vremea când aceste plante vor fi cultivate la scară largă. În curând se va da drumul porumbului modificat genetic cu trei etape de rezistenţă la ierbicide, bacterii şi organisme dăunătoare.

Sub nicio formă după părerea mea nu există riscuri în legătură cu aceste plante. La om nu se poate spune acum ce sau dacă va afecta ceva. Se spune că afectează ficatul, rinichii, ovarele, dar nu există cercetări, există doar supoziţii.

Adevărul: Care sunt plantele care suportă modificări genetice? Câte dintre acestea se cultivă şi la noi în ţară?

Constanin Leonte: Cele mai mari suprafeţe cultivate din lume sunt cele cu soia. Această plantă s-a cultivat şi la noi  timp de doi-trei ani, până în anul 2006. În 2006 a fost adoptată o decizie prin care, o dată cu aderarea la Uniunea Europeană, cultivarea şi testarea organismelor modificate genetic este interzisă. În afară de soia, s-a mai cultivat şi porumb modificat genetic. Un bacil a fost vectorul care a transferat gena modificată pentru ca planta să fie rezistentă la un anume dăunător. Au mai fost cultivate cereale fie cu un conţinut ridicat de gluten, fie fără gluten, pentru persoanele bolnave. În China chiar a fost transferată în orez gena care produce provitamina A, deoarece o mare parte din populaţia acestei ţări are probleme de vedere care pot fi rezolvate cu ajutorul acesteia, bineînţeles, într-un termen mai lung. Modificări de ordin genetic au mai fost realizate şi la rapiţă, unde s-a ridicat conţinutul de acizi graşi nesaturaţi, care nu produc colesterol, şi la kiwi, în cazul căruia au fost eliminaţi alergenii.

Rămâi pe iasi.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Dan Negru desființează televiziunile din România. Acuză media de propagarea informațiilor false: „Ne mai lipsea inflația de apocalipse. Mama tot e speriată de tripilicii ăștia cu breaking news”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO