Ce soluţii inventează autorităţile pentru „telescaunul ruşinii“ din Iaşi. Cum vor fi salvaţi banii îngropaţi în Pădurea Ciric

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Telescaunul din Iaşi, la inaugurarea din mai 2013. Sursa foto: ziarulevenimentul.ro

Telescaunul de la Iaşi, o investiţie cu fonduri europene, este închis de trei ani, nefiind o atracţie nici pentru ieşeni, dar nici pentru vizitatori. Acum, după ce perioada de sustenabilitate a expirat, autorităţile sunt libere să acţioneze asupra acestei investiţii.

După şapte ani de la inaugurarea cu fast a unui telescaun în zona Ciric, complex de recreere situat la marginea Iaşiului, autorităţile Municipiului Iaşi caută soluţii pentru cele 1,5 milioane de euro „îngropate” în pădure. Telescaunul este închis de trei ani, nefiind o atracţie nici pentru ieşeni, nici pentru vizitatori. Proiectul a fost finanţat cu fonduri europene, iar acum, după ce perioada de sustenabilitate a expirat, autorităţile sunt libere să acţioneze asupra acestei investiţii. 

Deşi au câteva idei, autorităţile locale spun că vor cere şi opinia localnicilor pentru noul proiect. Mai ales că va fi nevoie de noi investiţii. „În acest an vom face un concurs de soluţii pentru reutilizarea telescaunului. Două sunt deja interesante. Prima ar fi să intrăm să prelungim acest telescaun peste lacul Ciric, pe de altă parte ne gândim să folosim instalaţia respectivă pentru pârtia de ski de la Şorogari”, spune Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi, într-o declaraţie citată de observator.tv.

Chiar dacă telescaunul este cel mai mic din ţară, străbătând un traseu de 360 de metri în nu mai mult de 6 minute, în opinia fondatorilor acestui proiect, telescaunul ar fi reprezentat o idee ingenioasă pentru reamenajarea zonei de agrement Ciric. 

Pe de altă parte, într-o intevenţie publică de dinainte de a pierde mandatul de primar, cel sub conducerea căruia s-a realizat telescaunul, Gheorghe Nichita, admitea inutilitatea proiectului. „Recunosc că, da, este o investiţie care nu-şi arată roadele astăzi, dar e posibil ca în viitor să-şi arate roadele. Poate că astăzi nici eu nu pot să explic foarte bine această investiţie că nu se vede utilitatea foarte clar“, spunea Nichita.

Ideea principală a fost ca vizitatorii să poată parca sus şi să coboare cu telescaunul, plasat pe malul drept al lacului Ciric între strada Moara de Vânt şi şoseaua Ciric. Inaugurat în anul 2013, acesta nu a funcţionat mai mult de 4 ani. În cei 4 ani s-au vândut aproximativ 10.000 de bilete, biletul pentru un adult având preţul de 8 lei.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”