Ce se întâmplă, de fapt, când căscăm. Secretul reflexului neînţeles chiar şi de specialişti: „Ni se răceşte creierul“

Căscatul nu este un reflex specific doar oamenilor şi este întâlnit inclusiv în rândul animalelor. Potrivit studiilor, deşi oamenii tind să asocieze căscatul cu oboseala, lipsa somnului sau chiar plictiseala, căscatul încă este un fenomen neînţeles în totalitate.

Primele ipoteze cu privire la apariţia căscatului explică fenomenul prin eliberarea nivelului crescut de dioxid de carbon din sânge. Ulterior însă s-a demonstrat că administrarea de oxigen în astfel de cazuri nu influenţează căscatul. Recent, studiile de specialitate au arătat că rolul căscatului este mai degrabă termo-reglator. În acest context, corpul expus oboselii, unui efort susţinut sau suprasolicitării, temperatura corpului creşte şi atunci inspiraţia puternică, respectiv expiraţia, determină răcirea creierului şi reglarea temperaturii. Căscatul poate avea şi un rol de relaxare a muşchilor feţei şi ai limbii, respectiv de a menţine organismul în starea de alertă.

„Căscatul este un reflex, un act involuntar. Poate fi o reacţie normală sau una care să demonstreze o afecţiune patologică. Este normală atunci când suntem obosiţi, plictisiţi, epuizaţi sau stresaţi. Căscatul intervine adesea după epuizare şi este caratcterizat de o inspiraţie profundă şi o expiraţie similară, uneori însoţită de o imixtiune laringiană zgomotoasă, plus o întindere a muşchilor şi un oftat”, a arătat dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar UPU.

Acesta a mai arătat că rolul căscatului intervine şi atunci când organismul este privat de stimuli externi. În absenţa acestora sau după mese abundente, însoţite de alcool, organismul umna devine obosit şi persoana cască, involuntar. „Patologic, vorbim despre hipoxie cerebrală, stare în care creierul nu este oxigenat suficient. Hipoxia caracterizează anemia, insuficienţa cardiacă şi alte boli cronice. La persoanele obeze căscatul are un rol compensator, de a duce oxigen la creier”, a adăugat medicul.

Potrivit acestuia, prima menţiune despre căscatul a apărut în 1508 şi a aparţinut umanistului Erasmus de Rotterdam. Filosoful nota atunci că fenomenul căscatului „provoacă o contagiune psihică”. Specialiştii sunt de părere că „preluarea”căscatului este o imitaţie involuntară care ţine de autosugestie. Aceştia cred că apariţia căscatului are efecte benefice asupra organismului, cum ar fi destresarea, stimularea creierului de a fi alert şi concentrat, respectiv relaxarea întregului corp.
 

Pe aceeaşi temă:

De câte ori se gândesc bărbaţii la sex?