Ce este în stare românul să facă în faţa judecătorilor. Un ieşean acuză că Băsescu l-a lăsat impotent şi CIA l-a făcut cu forţa spion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorii sunt obligaţi să analizeze toate cererile înregistrate, indiferent de conţinutul lor

Un dosar cu acuzaţii hilare a fost înregistrat zilele trecute pe rolul Judecătoriei Iaşi. Un bărbat a formulat o serie de acuzaţii împotriva preşedintelui Traian Băsescu, dar şi împotriva CIA, despre care spune că ar controla serviciul unic de urgenţă 112.

Ieşeanul Ioan A. se alătură astfel persoanelor care ajung în instanţă cu acuzaţii puerile. Acesta a formulat, recent, o cerere de chemare în judecată în care pârâtă este CIA (Central Intelligence Agency), instituţie care este acuzată de ieşean că ar control serviciu 112, notează Ziarul Evenimentul. 

„Cine apelează la aceştia, devine automat agent CIA”, precizează ieşeanul în cererea de chemare în judecată. Iniţial, bărbatul a formulat o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi însă, aşa cum era de aşteptat, procurorii i-au respins solicitarea. „Deşi m-am adresat Parchetului cu rugămintea de a nu mai fi agent CIA, Parchetul nu a făcut nimic în acest sens”, se mai arată în acţiunea prin care ieşeanul solicită daune morale de 5 milioane de euro. 

Într-o altă plângere, Ioan D. aminteşte şi de preşedintele Traian Băsescu, mai notează sursa citată. „Din ordinul şefului statului, mi se administrează în mâncare substanţe care mă împiedică să ejaculez. În timpul internării, am fost otrăvit cu substanţe impregnate în hârtia igienică şi în sticla de apă”.

Cererile trebuiesc înregistrate

Cazul ieşeanului nu este singular în justiţia română. La Iaşi, mai mulţi justiţiabili au formulat, de-a lungul timpul, plângeri cu conţinut reprobabil, astfel de acţiuni fiind unul dintre motivele supraaglomerării instanţelor de judecată.

Şi la alte instanţe din ţară situaţia este similară. La Tribunalul Bucureşti, de pildă, lunile trecute o româncă a dat în judecată cele mai importante personalităţi ale lumii. Astfel, preşedintele SUA, Barack Obama, soţia acestuia, Michelle, John Kerry au fost chemaţi în judecată alături de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Prinţul Charles şi ducesa Camilla, prinţii Harry şi fratele său William. Nu a scăpat de proces nici cancelarul german Angela Merkel, dar nici politicienii români Ion Iliescu, Victor Ponta, Crin Antonescu sau Valeriu Zgonea. 

Reclamanta era bucureşteanca Mihaela P., care a chemat în judecată şi compania la care a lucrat pe post de contabil, PricewaterhouseCoopers. Femeia a cerut 40 de milioane de lire sterline despăgubiri. 

Instanţele de judecată sunt obligate să înregistreze astfel de plângeri, în ciuda conţinutului lor ştiinţifico-fantastic. "Indiferent de natura acestor cereri, instanţele sunt obligate să le înregistraze şi să le analizeze. Bineînţeles, când vorbim de astfel de acţiuni, ele sunt respinse, însă până când se întâmplă acest lucru trebuiesc respectate procedurile", a explicat un judecător ieşean.
 

Citeşte şi: 


Procesul secolului la Bucureşti. Pârâţi: Regina Angliei, Prinţul Charles, Obama, Merkel şi alte 100 de personalităţi şi instituţii din lume

Mai multe pentru tine:
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie