Ce este hipotermia. Afecţiunea specifică iernii poate ucide pe nesimţite: „Intoxicaţiile cu droguri determină organismul să nu mai reacţioneze”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hipotermia severă poate provoca decesul    FOTO: Arhivă

Hipotermia apare atunci când temperatura corporală măsurată la nivel central scade sub 35 de grade Celsius. Medicii specialişti sunt de părere că hipotermia accidentală se întâlneşte mai ales la persoanele aflate în stare de inconştienţă care sunt supuse frigului.

Recordul de hipotermie înregistrat la Iaşi, în Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul „Sfântul Spiridon”, a fost la o pacientă preluată de SMURD cu o temperatură de 19 grade Celsius. Femeia internată anul trecut în spital a supravieţuit, după ce a fost încălzită şi temperatura i-a crescut treptat. Medicii însă au fost rezervaţi cu privire la şansele pacientei de supravieţuire pentru că hipotermia poate provoca leziuni severe. 

Potrivit specialiştilor, în categoriile de risc sunt incluse mai ales persoanele care pot deveni comatoase din cauza unor factori interni sau externi, cum ar fi trauama cerebrală, intoxicaţiile etanolice sau intoxicaţiile medicamentoase. „Intoxicaţiile cu medicamente sau cu diverse droguri determină organismul să nu mai reacţioneze şi să nu se mai adapteze la scăderea temperaturii din mediul exterior”, a arătat medicul urgentist Diana Cimpoeşu, coordonatoarea UPU-SMURD Iaşi. 

Risc ridicat de hipotermie accidentală prezintă persoanele care consumă alcool în sezonul rece şi care cad pe stradă atunci când temperaturile sunt scăzute. Urgentiştii consideră că şi vârstnicii sau copiii riscă să facă hipotermie, în condiţiile în care rămân nesupravegheaţi şi fără căldură. Persoanele cunoscute cu afecţiuni psihice sau dermatologice sunt vulnerabile în faţa hipotermiei întrucât primele nu se pot îngriji corespunzător, iar celelalte au pielea sensibilă la factorii externi. Hipotermia poate determina degerături ale extremităţilor, unele chiar severe. 

„În cursul reîncălzirii pot apărea o serie de complicaţii, mai ales tulburări de coagulare sau sângerări multiple din cauza hipotermiei severe. De asemenea, pot apărea tulburări cardiace care pot duce la decesul pacientului. Unele manevre terapeutice pot chiar dauna pacientului. Un bolnav cu hipotermie nu trebuie abordat cu brutalitate: orice manevră realizată brusc, de ridicare sau întoarcere a pacientului, poate duce la apariţia aritimiilor cardiace şi poate complica prognosticul”, a subliniat Diana Cimpoeşu. 

Medicii arată că persoanele hipotermice care sunt inconştiente trebuie aşezate în poziţie laterală de siguranţă prin care se evită sufocarea. Victimele hipotermiei trebuie scoase din mediul rece prin îndepărtare hainelor umede şi învelite. Pacienţii hipotermici dar conştienţi, cum este cazul pescarilor la copcă sau al sportivilor care fac antrenament în aer rece, trebuie încălziţi, dar nu cu sticle cu apă fierbinte.

„În cazul hipotermicilor, sensibilitatea la nivelul pielii este scăzută şi pot apărea arsuri. Unui astfel de pacient îi putem uşor cauza arsuri de gradul doi dorind să-l încălzim cu un lucru foarte fierbinte. Persoanele hipotermice trebuie să bea lichide calde - sucuri, compoturi, ceaiuri sau supe. Încălzirea lor trebuie să se facă treptat, acoperind zona afectată cu un pansament steril. Dacă apar flictenele este necesară prezentarea la chirurgul plastician - cel care se ocupa de tratamentul complet al degerăturilor, tratament ce presupune şi intervenţia chirurgicală”, a explicat medicul. 

Citeşte şi:

Vântul puternic creşte riscul de hipotermie şi de degerături

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare