Cazul gravidei care ar fi născut pe holul maternităţii: medicul suspectat a scăpat de sancţiune în urma unei declaraţii pe propria răspundere dată de mamă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ancheta internă desfăşurată la Maternitatea 'Elena Doamna'' din Iaşi, unde săptămâna trecută se bănuia că o gravidă a născut pe holul maternităţii şi că medicul de gardă lipsea din spital, a arătat că de fapt pacienta a fost băgată într-un cabinet de consultaţii pentru a aduce pe lume copilul şi că doctorul Lavidia Popa a respectat programul de lucru

Rezolvare miraculoasă a cazului de la Maternitatea ''Elena Doamna'' din Iaşi, unde s-a făcut o anchetă internă, mai mulţi medici şi asistente fiind nevoiţi să dea declaraţii despre evenimentul petrecut joi dimineaţă.

După ce au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere din triajul unităţii, membrii Consiliului de Etică au decis că pacienta Cristina Lefter, femeia de 36 de ani, cu deficienţe de auz, despre care se credea că a născut pe holul unităţii, a fost băgată de fapt într-un cabinet medical.

''Timpul de aşteptare al mamei, din momentul în care a ajuns cu salvarea până când a intrat în cabinet a fost de aproximativ 2 minute. Cabinetul era dotat cu trusă pentru naştere şi câmpuri sterile. A fost asistată de doi medici, precum şi de asistente medicale. S-a ajuns la concluzia că nu există nicio culpă medicală'', spune Cristina Dobre, managerul Maternităţii 'Elena Doamna'' din Iaşi.

Nicio sancţiune nu se va lua nici în cazul medicului Lavidia Popa, despre care existau informaţii că lipsea din spital deşi era de gardă. ''Medicul şef de gardă a început garda conform programului de lucru, la 12.30. A văzut pacienta şi a discutat cu ea'', mai spune managerul maternităţii.

Medicii spun că atât femeia, cât şi băieţelul sunt în stare bună.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul