Casa Viitorului, realizată la Universitatea Tehnică din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Stănilă este profesor de Tehnologii performante şi inventică

În laboratoarele Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi" studenţii şi cadrele didactice au finalizat invenţia care ar putea reprezenta viitorul în construcţii.

„Casa eco-bionică inteligentă" este denumirea oficială a Casei Viitorului creată la Iaşi.

Întocmai ca un organism viu, care se poate regăsi şi în natură, Casa Viitorului este concepută astfel încât să poată extrage orice tip de energie din mediul ambient. „În primul rând, sistemul de fundare este realizat astfel încât să poată prelua energia geotermală. Va acţiona precum rădăcinile unui copac care extrag din sol apa cu săruri minerale", explică profesorul Alexandru Stănilă, coordonatorul Cercului interdisciplinar de cercetare şi inovaţie de la UTI.

Conform acestuia, structura de rezistenţă a clădirii trebuie să fie uşoară, astfel încât să asigure durabilitatea imobilului, dar să îi şi confere acesteia o flexibilitate funcţională. „Dacă vrem să schimbăm destinaţia construcţiei, trebuie să şi putem face acest lucru. Greutatea redusă a acestei structuri ne duce cu gândul la structurile din natură, cu un nucleu central, ca bambusul şi trestia, realizate din materiale deja cunoscute. Această structură centrală va putea deveni şi arteră principală pentru traficul de persoane şi de utilităţi", a precizat profesorul de la Facultatea de Construcţii.

Ieşeanul care ieftineşte căldura

Preţuri reduse cu 20%

Şi pereţii exteriori ai clădirii sunt realizaţi cu o tehnologie avantgardistă. „Graţie inovaţiei, pereţii conferă o izolaţie termică superioară faţă de sistemele actuale. Pe zonele expuse la soare există două sisteme de captare energetică: captare termală pentru apa caldă menajeră, care pe parcursul nopţii se transformă în protecţie termică a construcţiei", susţine profesorul Stănilă. De asemenea, fiecare fereastră a imobilului va fi prevăzută cu jaluzele inteligente. Întocmai ca floarea-soarelui, acestea se vor orienta în funcţie de lumina solară.

În cazul în care condiţiile permit acest lucru, pe vârful clădirii se poate amplasa şi o centrală eoliană capabilă să funcţioneze în medii urbane, la viteze mai mici ale vântului.

Casa anti-cutremur, inventată de ieşeni

O altă dotare a Casei Viitorului are scopul de a menţine confortul interior al locatarilor. „Sistemele de pereţi concepute de noi pot fi aplicate şi la construcţiile mai vechi. Acestea asigură eliminarea vaporilor de apă acumulaţi în pereţi iarna dar şi captarea temperaturilor mai joase de 20 de grade Celsius noaptea pentru a veni în ajutorul instalaţiilor de climatizare", explică profesorul.

Poate unul dintre cele mai importante aspecte ale Casei Viitorului este legat de preţ. Conform specialiştilor de la Universitatea Tehnică, costurile de realizare a unei astfel de clădiri ar putea fi reduse cu până la 20 de procente. „O construcţie eco-bionică inteligentă poate fi ridicată cu o reducere de cel puţin 15-20% faţă de o construcţie executată clasic la care se adaugă şi dotările echivalente ale instalaţiilor", a conchis profesorul Stănilă.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi ştiri din Capitala Moldovei!

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine