Cântăreţ bisericesc arestat pentru uciderea soţiei: i-ar fi dat foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVA

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, cântăreţ bisericesc în comuna Ciorteşti, judeţul Iaşi, a fost arestat pentru uciderea soţiei, fiind acuzat că a bătut-o până a leşinat, apoi a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul este acuzat că şi-a lovit soţia, de 48 de ani, cu o bâtă, iar după ce aceasta a leşinat, a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc.

Femeia a suferit arsuri pe o treime din suprafaţa corpului şi a murit a doua zi după incident, fiind lăsată să zacă în casă, pe pat. În acest interval, soţul femeii, care este dascăl bisericesc în comuna Ciorteşti, nu a solicitat intervenţia medicilor.

Bărbatul le-a spus anchetatorilor că s-a enervat, întrucât femeia ar fi consumat în exces băuturi alcoolice. Cei doi soţi pregăteau nunta fiicei lor, programată peste două săptămâni.

Dascălul a fost iniţial reţinut, după care judecătorii Tribunalului Iaşi au dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. „Din probatoriul administrat a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în seara de 17 august 2018, după ce şi-a lovit victima, soţia sa, cu bâta, inculpatul ar fi stropit cu benzină, după care i-ar fi dat foc, iar mai târziu ar fi târât-o în casă, unde a lăsat-o până a doua zi, cănd ar fi exercitat alte acte de violenţe asupra ei, toate leziunile conducând în scurt timp la decesul victimei. Tribunalul a admis propunerea de arestare preventivă pentru o periodă de 30 de zile“, au precizat procurorii Parchetului Iaşi.

Primarul localităţii Ciorteşti, Alina Apostol, a declarat pentru News.ro că oamenii din localitate sunt şocaţi de fapta comisă de dascălul bisericii şi că nimeni nu-şi explică de ce bărbatul a acţionat cu o asemenea cruzime.

”Este şocant. Erau o familie normală, iar bărbatul nu era cunoscut ca fiind violent. Urmau să-şi mărite fata peste două săptămâni, au împărţit şi invitaţiile la nuntă. Faptul că soţia a băut nu e un motiv să nu ai discernământ şi să-i dai foc. E îngrozitor. Bărbatul a lucrat şi în străinătate o perioadă, nimic nu anunţa gestul pe care l-a făcut. Lumea e terifiată, nimeni nu-şi explică cum un om al bisericii poate face aşa ceva”, a declarat edilul comunei Ciorteşti, Alina Apostol.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate