Când poate ieşi Relu Fenechiu din puşcărie. Regimul de detenţie pentru fostul ministru, stabilit de o comisie specială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul“, urmează a fi transferat în cursul zilei de vineri, 31 ianuarie, la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi.

În decurs de o lună, urmează să i se stabilească regimul de executare.

“Va fi introdus într-un regim de carantinare şi de observare timp de 21 de zile. Fiecare nou deţinut, fie că este în arest preventiv sau condamnat definitiv, are acelaşi traseu custodial. Depinde de regimul de executare la care va fi încadrat, care va fi stabilit de către o comisie la maximum 30 de zile de la depunere. De regulă, orice persoană poate fi transferată dacă penitenciarul respectiv nu are regimul de executare la care acesta a fost condamnat”, a precizat Gabriela Topoliceanu, purtător de cuvânt al Penitenciarului.

Directorul acestei instituţii, Marius Vulpe, a declarat că în cazul condamnărilor de până la 10 ani de închisoare eliberarea condiţionată se discută după executarea a minimum două treimi din pedeapsă. În cazul lui Relu Fenechiu cel mai devreme, acesta poate fi eliberat după executarea a 3 ani şi 4 luni de detenţie.

Perioada poate scădea în cazul în care deţinutul munceşte în timpul încarcerării. Pentru patru zile de muncă în folosul penitenciarului acestuia i se scade o zi, la fel şi în cazul a trei zile muncite în afara penitenciarului”, a explicat Vulpe.

Vulpe a mai precizat ca eliberarea condiţionată poate fi discutată mai devreme şi în cazul în care un deţinut elaborează o lucrare ştiinţifică sau realizează o invenţie în timpul încarcerării. În aceste cazuri, numărul de zile care se scad e decis de către o comisie de specialitate.

Mai puteţi citi:

Relu Fenechiu s-a predat în jurul orei 18.00 şi va ajunge în arestul Poliţiei Iaşi. Fostul deputat şi-a anunţat demisia din PNL Relu Fenechiu s-a predat în această seară, în jurul orei 18.00. Informaţia a fost confirmată de şeful Poliţiei Iaşi, chestorul Ioan Scripniciuc.

Dosarul „Transformatorul”. Relu Fenechiu, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Fostul ministru s-a predat Magistraţii Curţii Supreme l-au condamnat joi pe fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu la cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”, în care a fost găsit vinovat pentru corupţie. Instanţa a menţinut astfel decizia anterioară dată de completul de trei judecători al aceleiaşi Curţi. Spre seară, Fenechiu s-a predat Poliţiei Judeţene Iaşi, unde va rămâne până când va ajunge mandatul de executare a pedepsei.

Relu Fenechiu: "În această ţară se fură în continuare mult prea mult" Proaspătul ministru al Transporturilor, judecat pentru fapte de corupţie în dosarul "Transformatorul", a criticat organigrama instituţiei pe care o conduce şi a ameninţat cu concedierea subordonaţii care nu corespund schemei postului.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită